Sub bolta de malachit,
cad steluţe de cristal,
căci verdele şi albastrul se zbat
în eşarfa tremurândă,
Iar universul meu se retrage
printre ruinele timpului.
Frigul îmi fură trupul,
iar somnul păcăleşte mintea –
anestezie naturală pentru durere…
Pietrele-mi apasă inima de cristal
şi numai o mână divină le poate topi.
Deschid ochii,
Îl văd pe Dumnezeu pentru prima oară
şi plâng, gândindu-mă la păcatele mele…
Aripi de mătase îmi cresc
şi mă înalţ…
by Alina Andreea Cătărău
