Astăzi vă voi vorbi despre melodia Spente le stelle, cântată de soprana de coloratură Emma Shapplin. Pe scurt, numele adevărat al artistei este Crystéle Madeleine Joliton, s-a născut la Paris şi a cochetat cu mai multe stiluri muzicale – de la muzică clasică și pop la hard rock – pe care în cele din urmă le-a îmbinat pentru a-şi pune amprenta asupra muzicii. Genurile hibride pe care le-a îmbrăţişat în funcţie de album sunt opera trance, electro-pop, symph-pop, influenţate de muzica barocă a lui Johann Sebastian Bach şi Claude Debussy. Pe lângă piesele din limba franceză, Shapplin cântă şi în latină, italiana veche, engleză sau spaniolă, dintre care italiana veche valorifică foarte bine poezia, visarea şi drama, aşa cum declara însăşi artista.
Melodia Spente le stelle (probabil Stinse stele) face parte din albumul de debut, Carmine Meo, apărut în 1997 şi redă prin intermediul instrumentalului sobru, al vocii parcă plângătoare a sopranei şi al corului de voci masculine, suferinţa şi fluxul sentimentelor însângerate cauzate de o despărţire. Într-o nopte fără stele şi cu raze palide de lună, un eu feminin îşi plânge iubirea pierdută şi îşi aşteaptă în zadar partenerul trădător, care a preferat să-şi piardă inima alergând după un miraj. Numai noaptea, a cărei lipsă de splendoare se sincronizează cu starea sufletească a femeii, o poate ajuta să decidă dacă ar fi mai bine să îşi uite iubitul sau să îşi pună capăt vieţii. Iubirea este ca valul care se măreşte, iar apoi dispare, lăsând în urma lui regretul cel amar, vise lipsite de conţinut şi o inimă rănită.
La prima vedere, versurile melodiei nu par a fi ceva ieşit din comun, însă înveşmântate în instrumentalul clasic (cu ritm pop) şi în măsurile cântate de Shapplin, capătă profunzime şi îl duc pe ascultător în lumea acelei poveşti de dragoste cu final trist. Melancolia şi suferinţa transmise de această piesă m-au inspirat să scriu poezia La mascarade de la vie, care reprezintă, din punctul meu de vedere, o alternativă imaginară la videoclipul acestei melodii frumoase.
Cromatica din videoclip este ştearsă, probabil pentru a sugera durerea şi lipsa de sens a vieţii fără iubire. Emma este îmbrăcată foarte elegant ca un personaj de operă, se plimbă printr-un oraş unde toţi oamenii au îngheţat precum nişte statui, însă cred că senzaţia de static se petrece doar în mintea ei, deoarece lumea îşi urmează propriul ritm la finalul piesei. Contrastul evident dintre vestimentaţia strălucitoare a protagonistei şi hainele simple ale oamenilor de pe stradă mă duc cu gândul la firea ei deosebită şi la starea specială în care se află – 
sentimentele ei nu îi interesează pe ceilalţi trecători. Deşi în melodie este vorba despre o despărţire din cauza unei trădări în dragoste, partenerul din videoclip al protagonistei apare sub formă de cadavru, iar pânzele de păianjen mă fac să-mi amintesc de o scenă asemănătoare din A Rose for Emily de William Faulkner şi chiar de Pentru o noapte de dragoste de Émile Zola. Personajul interpretat de Emma pare că îl păzeşte pe bărbat, ca şi cum nu doreşte să se despartă de el. Deşi videoclipul nu ne dă prea multe indicii, putem presupune că ea l-a omorât pentru a nu o părăsi.
În încheiere vă las link-ul către site-ul ei oficial şi pagina ei de facebook, în caz că sunteţi interesaţi să aflaţi mai multe informaţii despre ea sau dacă doriţi să ascultaţi şi alte melodii interpretate de Emma Shapplin.
by Alina Andreea Cătărău
Am uitat să menționez că, deși Shapplin cântă despre noapte, paradoxal, în videoclip este zi, ceea ce creează o discrepanță între cântec și imagine.
Ai avut dreptate, videoclipul chiar aduce un pic cu “A Rose for Emily”. Are acel ceva dark, cum îmi place mie. 🙂 Mă bucur că ne-ai vorbit despre Spente le stelle. Nu știam melodia… păcat, e chiar drăguță. Ce altceva mai recomanzi?
Shapplin mai are o melodie care îmi place foarte mult, Celtica, interpretată într-o limbă necunoscută mie, probabil celtă. Mă bucur că ți-a plăcut. 🙂