Îmblânzirea scorpiei
William Shakespeare (1564-1616) a fost poet, actor, dramaturg, îndrumător artistic și asociat la conducerea Teatrului Globe. În opera sa a abordat toate genurile dramatice: comedia, drama istorică și tragedia, în care a zugrăvit viața morală și politică a epocii sale, s-a inspirat din istoria zbuciumată a Angliei, criticând absolutismul monarhic, moravurile și caracterele umane. Ovidiu Drîmba îl consideră pe dramaturgul englez un caz special în istoria teatrului universal, deoarece „acesta se caracteriza prin: capacitatea egală a genialului scriitor pentru dramă sau tragedie, la fel ca pentru comedie (…) capacitatea lui Shakespeare de a fi original de la o piesă la alta, cu disponibilități egale pentru tragic sau comic, pentru genul sentimental sau pentru cel al frescei istorice, pentru fantezia aeriană sau studiul realist al moravurilor și caracterelor” (p. 87). Comediile sale exprimă aspirația spre iubire, spre frumos, glorifică tinerețea, optimismul și dragostea de viață.
În cele mai multe comedii, acțiunea se desfășoară în țările din sudul bătrânului continent, unde oamenii au temperament vulcanic, se bucură din plin de viață și sunt sinceri. Spre deosebire de aceștia, englezii sunt blazați, nu pun atât de mult preț pe iubire și sentimente și se lasă conduși de principii puritane. Astfel, tema principală a comediilor shakespeariene o constituie iubirea care depășește toate obstacolele – Amor vincit omnia. Dramaturgul militează pentru dreptul tinerilor îndrăgostiți de a-și alege singuri partenerul de viață, fiind astfel călăuziți de sentimentul iubirii pure față de regulile sociale vremii, care îi obligau la o căsătorie aranjată de părinți, bazată pe criterii materiale și pe raporturi de putere.
Îmblânzirea scorpiei (The Taming of the Shrew) este una dintre primele comedii scrise de William Shakespeare undeva în jurul anului 1593 și se încadrează în caracteristicile Commediei dell’arte prin tipologiile de personaje, întorsăturile de situație, peripețiile, tipurile de comic, efectele comice, farsele și glumele înțelese de auditoriul epocii în care a fost scrisă piesa. Comedia se deschide cu un prolog alcătuit din două scene care fac trecerea la piesa propriu-zisă, fapt care demonstrează motivul teatrului în teatru, prezent și în alte creații dramatice ale autorului englez.
Christopher Sly este un tinichigiu bețiv care adoarme pe stradă și căruia i se pune la cale o farsă de către lordul acelui ținut și de către servitorii săi. Farsa constă într-un schimb de identități între participanții la scenă: tinichigiul este îmbrăcat în nobil în tmp ce doarme, lordul în servitor, un paj în travesti, pentru a juca rolul doamnei, etc. Sly se trezește în conacul lordului și treptat începe să creadă că este cu adevărat bogat și că timp de cincisprezece ani a fost altă persoană. În onoarea revenirii așa-zisului stăpân la realitate, o trupă de actori ambulanți este invitată să susțină o reprezentație la conac.
Pe scurt, acțiunea acestei piese are loc la Padova, care în timpul vieții lui Shakespeare avea renumele de cel mai important centru universitar, unde se predau învățăturile lui Aristotel. Lucentio, un tânăr bogat din Pisa, însoțit de servitorul său Tranio, vine pentru a-și desăvârși educația la Padova. Ei aud fără voia lor o discuție despre întâietatea în căsătorie, purtată de Baptista Minola, un negustor bogat, și alți doi negustori avuți Gremio și Hortensio, ambii îndrăgostiți de Bianca, fiica cea mică a lui Baptista. Bătrânul este ferm în a susține că fata sa cea mare, Katherina, ar trebuie să se căsătorească prima, deși prin caracterul și prin modul ei de a se comporta sunt slabe șanse de a se mărita. Lucentio se îndrăgostește la prima vedere de Bianca și pune la cale o farsă împreună cu Tranio, pentru a intra în casa lui Baptista, în calitate de profesor de muzică și de poezie. Stăpânul și servitorul își schimbă hainele între ei, astfel Lucentio își ia numele de Cambio, iar Tranio devine Lucentio.
Următorul personaj care intră în scenă este nobilul veronez Petruchio, care îi dezvăluie lui Hortensio faptul că este în căutarea unei mirese bogate. Acesta din urmă îi vorbește despre frumusețea lui Kate, despre faptul că ea este o fată avută, dar îl avertizează totodată că aceasta are o fire dificilă, cicălitoare, răutăcioasă și afurisită. Însă Petruchio nu este impresionat de defectele fetei, el fiind ferm convins că este un îmblânzitor de scorpii. Hortensio se deghizează și el în profesor de muzică, își ia numele de Licio și merge la casa lui Baptista alături de Petruchio, cu scopul de a o peți pe Katherina.
Baptista este inițial uluit, însă se bucură și acceptă cererea lui Petruchio de a o lua de soție pe fiica cea mare. Întâlnirea dintre Kate și Petruchio este una incendiară, fata se poartă foarte urât și chiar îl lovește pe necunoscut, în timp ce el o ironizează, folosind cuvinte dulci, ligușitoare și lăudându-i calitățile pe care fata însă nu pare să le posede. După stabilirea datei nunții lui Petruchio cu Katherina, Baptista acceptă să o căsătorească și pe Bianca, promițându-i-o celui cu averea cea mai mare. În ziua nunții, Petruchio întârzie, vine îmbrăcat caraghios și neadecvat pentru importantul eveniment, fapt care provoacă uimirea invitaților. După ceremonie, Petruchio nu o lasă pe Katherina să participe la ospăț, silind-o să plece cu el la Verona, unde o va înfometa, o va priva de somn și o va teroriza psihic.
Pentru a înlesni căsătoria stăpânului său cu Bianca, Tranio negociază cu Baptista plata unei dote fabuloase, fiind nevoit să găsească un tată fals pentru Lucentio, care să semneze contractul. Însă ițele nu se pot încurca la infinit. Pe neașteptate, apare în scenă un personaj care va duce la demascarea tuturor intrigilor și a tuturor schimburilor de identitate. Finalul este specific Commediei dell’arte, suculent, vesel, plin de ironie și puțin cam misogin pentru gustul meu, însă așa era mentalitatea epocii lui Shakespeare.
by Alina Andreea Cătărău
[…] Shakespeare și Commedia dell’arte 2 November 23, 2015 […]