În ce condiţii repetarea unui material este eficientă pentru învăţare?
Prin repetare, ideile devin mai clare, diferenţierea dintre elemente se conturează mai limpede și este încetinită foarte mult pierderea de informaţie prin uitare. Dictonul latin repetitio mater studiorum est trebuie înţeles în sensul că repetiţia nu trebuie să fie utilizată la întâmplare, ci pentru a spori productivitatea memoriei. Nici afirmaţia lui Ebbinghaus, că un material este cu atât mai bine memorat cu cât numărul de repetiţii este mai mare, nu trebuie absolutizată. Uneori, chiar și cunoştinţele pe care le stăpânim foarte bine sunt puse sub semnul uitării. Simpla repetare nu duce întotdeauna la rezultatele cele mai bune.
Pentru a ajunge la rezultatul dorit este necesar un număr optim de repetiţii. Atunci când sunt prea numeroase, repetiţiile duc la fenomenul de supraînvăţare, iar când sunt prea puţine, la subînvăţare. Repetiţia excesivă a unui material, supraînvăţarea, poate determina fenomenul de saturaţie şi instalarea inhibiţiei de protecţie. Fiecare repetiţie trebuie să conducă la stabilirea unor legături noi, cu sens, între diferitele elemente ale materialului memorat, dar totul până la o limită. Dincolo de aceasta, apare fenomenul supraînvăţării, cu efectul paradoxal asociat: uitarea rapidă. Subînvăţarea creează doar impresia că s-a învăţat, dar de fapt materialul respectiv nu a fost asimilat.
Repetiţiile eşalonate (separarea şi efectuarea la anumite intervale de timp) sunt mai productive decât cele comasate (repetarea materialului până când este reţinut). Într-un experiment (Jost, 1987) subiecţii au memorat într-o variantă douăzeci de numere, efectuând şi repetiţii fără pauză, deci comasat. În a doua variantă, au memorat tot douăzeci de numere, dar numai cu şase repetiţii şi cu câte o pauză după fiecare prezentare a numerelor respective. S-a ajuns la concluzia că pentru învăţare sunt necesare mai puţine repetiţii atunci când sunt la intervale mai mari (repetiţii eşalonate). S-a demonstrat şi faptul că un material învăţat prin repetiţii eşalonate se păstrează mai bine şi se uită mai greu decât unul memorat prin repetiţii comasate. Prin repetiţiile eşalonate se evită monotonia şi plictiseala şi se asigură o prelucrare şi o fixare mai bună a cunoştinţelor.
S-a pus de asemenea problema intervalelor de timp: când sunt repetiţiile mai eficiente? Repetiţiile prea dese (intervale scurte) şi cele prea rare (intervale mari) nu sunt productive. Primele duc la oboseală, irosesc timp preţios, nu permit repausul necesar sedimentării cunoştinţelor şi nici nu dau memoriei un timp spre a se odihni înainte de a relua activitatea. Celelalte duc la o pierdere de informaţii ce poate anula practic întreg efortul de până la acea dată. S-a impus concluzia că intervalul optim de efectuare a repetiţiilor este fie de minute (până la douăzeci de minute), fie de zile (una sau două). Desigur, intervalele dintre repetiţii pot varia de la individ la individ în funcţie de capacităţile mnezice ale fiecăruia şi de natura şi volumul materialului de învăţat. Experimentele ştiinţifice arată că rezultate foarte bune se obţin atunci când repetiţiile se fac la fiecare 10 – 15 minute şi la 24 de ore.
Uitarea nu poate fi prevenită prin repetări mecanice. Prevenirea uitării trebuie avută în atenţie încă de la proiectarea lecţiilor, prin consolidări, reveniri chiar în timpul predării asupra cunoştinţelor, prin instruirea elevilor asupra modului în care trebuie repetată materia pentru examene, prin recomandarea unor lucrări suplimentare. Cel mai eficient mijloc de luptă împotriva uitării este stocarea solidă şi prelucrarea sau procesarea profundă a informaţiilor.
Image source: imgfave
by Elena Atudosiei
