Poveștile fraților Grimm

Probabil nu greșesc atunci când spun că poveștile fraților Grimm au făcut parte și sunt strâns legate de copilăria multora dintre noi. Fără doar și poate, învățămintele acestor basme au jucat un rol important atât în formarea și dezvoltarea personalității noastre, cel puțin în acea perioadă a descoperirilor, a imaginației debordante, cât și în formarea valorilor noastre estetice sau morale.

Chiar dacă imaginarul basmelor fraților Grimm este plin de Feți-Frumoși, de prințese blonde cu ochi albaștri, care trăiesc într-un lux greu de imaginat, de zâne cu suflet mare, vrăjitoare, păstori, animale cu grai omenesc și alte ființe și obiecte fantastice, să nu uităm de partea întunecată a acestor povești și de subtilitățile lor. Dar, până la particularitățile acestor povești, nu strică un scurt istoric.

Wilhelm și Jacob Grimm, doi  filologi și etnologi germani desăvârșiți, și-au propus să realizeze primul dicționar și prima gramatică a limbii germane. Astfel, au cules basme, pentru a studia variațiile fonetice și dialectale ale limbii germane, cât și pentru a întocmi o culegere de folclor, care nu era dedicată copiilor și nu conținea ilustrații. Această culegere se intitula Povești pentru copii și cămin (Grimms’ Kinder- und Hausmärchen), publicată pentru prima dată în 1812 și avea ca scop întărirea patriotismului german, promovarea ideii de unitate a națiunii și redescoperirea folclorului. În acea perioadă, Germania era fărâmițată în mai multe principate, acaparată de puterea lui Napoleon, iar conducătorii intenționau suprimarea culturii locale. Astfel, frații Grimm și-au dorit să salveze tradiția orală, care se afla în pericol. Prin demersul lor, ei au determinat și alți folcloriști să culeagă povești, în spiritul romantismului naționalist al secolului al XIX-lea, care le considera reprezentative pentru țara respectivă.

Cu timpul, poveștile fraților Grimm au devenit populare, mai ales în rândul copiilor din Germania, iar apoi Europa, fapt pe care cei doi filologi nu l-au intuit inițial. După apariția primelor traduceri și ilustrații, frații Grimm au început să rafineze și să modifice poveștile pentru a fi adecvate pentru publicul tânăr, care trebuia să-și însușească virtuțile, morala puritană și ideea de armonie în familie. Astfel, mamele rele și crude au devenit mame vitrege, tinerii necăsătoriți erau caști, iar tatăl incestuos reprezenta o fațetă a diavolului. Sunt eliminate și aluziile sexuale prezente în prima ediție a poveștilor — Rapunzel, Scufița Roșie (Rotkäppchen), Frumoasa adormită (Dornröschen) — iar unele finaluri sunt modificate.

Chiar dacă unele povești au fost rescrise, încă se mai poate observa conținutul lor obscur. Astfel, aceste povești au fost și încă sunt interzise în unele țări din lume, din cauza conținutului violent, sexual sau rasist. De exemplu, în basmul Iubitul Roland (Der Liebste Roland), o vrăjitoare plănuiește să-și decapiteze fiica vitregă cu ajutorul unui topor, pentru că fiica biologică râvnea să-și însușească șorțul surorii ei. Din nefericire pentru vrăjitoare, aceasta își omoară din greșeală propria fiică. Pentru a o duce în eroare pe mama vitregă, cealaltă fată face o vrajă; astfel, ea lasă în bucătărie, pe scări și în pat picături de sânge ale surorii sale, care vor răspunde la întrebările mamei. Apoi fiica vitregă va fugi în lume cu iubitul ei, Roland, și se vor metamorfoza în diferite ființe și obiecte, pentru a o păcăli pe vrăjitoare.

În Ienupărul (Von dem Machandelboom), mama vitregă dorește să scape de fiul ei vitreg, pe care l-a urât de când ea s-a căsătorit cu tatăl lui. Astfel, ea îl invită pe băiat să ia un măr dintr-o ladă, iar apoi, în timp ce el se apleacă, trântește capacul, retezându-i capul. Speriată, femeia îi pune capul la loc și i-l leagă cu o batistă. Apoi, pentru a nu se face vinovată de moartea lui, ea își încurajează fiica să-i ceară mărul băiatului și să îi dea una peste urechi. Fetița face ceea ce i se spune și se îngrozește când vede capul fratelui său rostogolindu-se pe podea. Pentru a ascunde fapta, mama își tranșează fiul vitreg și coace o plăcintă din carnea lui, pe care i-o servește tatălui. Vă invit să descoperiți voi continuarea poveștii. Stau totuși și mă întreb dacă acest basm îi va face pe copii să doarmă bine noaptea (tind să cred că nu).

Dacă am vorbit despre violență și macabru, ne rămâne să găsim o poveste cu aluzii sexuale, pentru că voi vorbi mai jos despre rasism. În Blană de pisică (Allerleirauh), regina, aflată pe patul de moarte, îi cere regelui să se căsătorească cu o femeie la fel de frumoasă și cu părul de aur ca al ei. Din nefericire, o astfel de femeie este însăși fiica regelui, care seamănă din ce în ce mai mult cu mama sa. Astfel, regele își dorește să o ia de soție, dar fata este șocată de decizia tatălui ei și preferă să fugă de la palat, nu înainte de a lua cu ea un inel, un colier și o broșă de aur, împreună cu trei rochii – una aurie ca soarele, a doua argintie ca luna și a treia strălucitoare ca stelele – și o mantie croită din o mie de blănuri, veșminte pe care ea i  le ceruse tatălui său, cu speranța că acesta nu va reuși să îi îndeplinească dorințele și că va renunța la idee de a o lua de soție. Prințesa va ajunge servitoare la curtea unui rege vecin, iar apoi firul narativ seamănă foarte mult cu Cenușăreasa.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, poetul englez W. H. Auden considera colecția poveștilor fraților Grimm una dintre lucrările ce stau la baza culturii occidentale. Până și Hittler le-a folosit în cadrul propagandei naziste, încurajând copiii cu instincte rasiste să se căsătorească numai cu parteneri puri, așa cum se întâmplă în Cenușăreasa.

Jacob și Wilhelm Grimm ar fi fost măguliți dacă ar fi știut cât de mult succes au acum poveștile culese de ei cu două secole în urmă. Acum sunt cunoscute în întreaga lume, din Statele Unite până în Australia și sunt traduse în peste 160 de limbi. Frații Grimm au impus canonul poveștilor pentru copii, influențând scriitorii mari ai acestui gen, de la Hans Christian Andersen la Maurice Sendak.

Nu cred că există o încheiere mai bună decât afirmația lui Elfriede Kleinhans, un povestitor german ce spune că putem asculta aceste povești de la vârsta de trei ani până la moarte. El consideră că într-o lume tehnologizată și rece, toți avem nevoie de aceste povești pentru a ne încălzi sufletul. Iar Joseph Jacobs, folclorist englez, afirma că ceea ce Charles Perrault a început, frații Grimm au finalizat.

Surse: banned books, povești, wikipedia, historia

e-book; audiobook

by Alina Andreea Cătărău

Tags: basm, charles perrault, fratii grimm, poveste, recenzie

This entry was posted on April 30, 2014 at 10:21 am and is filed under Recenzii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.