Motto: „Dragostea face înger pe cel hrănit şi crescut de ea” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Sub cerul înstelat, o poetă scrie,
liniştea permiţându-i să-şi lase gândul
să zboare liber spre zarea infinită,
aşa cum versul se rotunjeşte sub degetele ei.
Noaptea nu a fost niciodată
un sfetnic atât de bun pentru ea
ca în această clipă muribundă!
Poate că este şi insomnia folositoare la ceva
sau poate o ocroteşte Cineva…
Lumina lunii împrăştie pulbere multă şi argintie,
ce parcă-i un fum gros sau ceaţa dimineţii,
apoi puncte gălbui coboară din văzduh
ca şi cum s-ar nărui bolta întunecată
într-o singură secundă,
dar încă n-a venit pieirea!
Îngeri mii din cer coboară uşor ca fantomatice proiecţii,
țin lumânări în mâini, cântă
şi o-nconjoară pe tânăra
care se opreşte din zămislit versuri.
Ea este în culmea fericirii,
dansează cu ei,
strigă, de parcă ar fi ultima fiinţă umană,
care adoră înțelepciunea, misterele, şi simţămintele.
Prin scris şi prin entităţile fără de păcat,
ea atinge catharsisul;
dansul îngerilor o face
să se simtă protejată de tot ce-i rău,
iar aripile lor diafane şi veşmintele strălucitoare
o inspiră profund.
by Alina Andreea Cătărău
