Sunt numai o verigă din marea îndoire,
Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar
Un roi de existenţe din moartea mea răsar,
Şi-adevăratul nume ce-l port: e unduire.
Deci, arcuit sub timpuri, desfăşur lung ţesut
De la plăpânda iarbă la fruntea gânditoare,
Şi blondul şir de forme, urcând din soare-n soare,
În largurile vieţii revarsă un trecut.
Din călătoarea undă, din apele eterne
Îmi însuşesc vestmântul acelor care mor,
Şi înnoit, şi ager, alerg – subtil fior –
Prin săli orgolioase ori umede caverne…
Şi astfel, în Pământuri croindu-mi vaste porţi
Spre ritmuri necuprinse de minte, vreodată,
Aduc Înaltei Cumpeni povara mea bogată
De-atâtea existenţe şi tot atâtea morţi.
by Ion Barbu
