De ce noiembrie-i atât de-apăsător
cu nopțile-i de tartar,
în care fantomele amintirilor dansează în hore,
iar sufletul ți-e greu ca plumbul
și mintea-ți este încețoșată ca vremea de afară,
iar tu te simți nepriceput
la orice lucru ce ți se dă de făcut.
Când plouă și frunzele-s moarte,
mă simt ca bătrânul Bacovia,
trist și resemnat prin parcul solitar,
cu arbori despuiați de podoaba lor,
căci doamna-toamnă a luat cu sine
ce a mai rămas din căldura verii,
și din frumusețea și strălucirea lui septembrie și octombrie,
pe care tot le-au cântat poeții de-a lungul timpului.
Noiembrie, de ce ne sădești în suflet atâta tristețe și melancolie
cu ploile tale reci ca moartea,
care prevestesc o iarnă lungă și plictisitoare,
de parcă am deplânge și noi somnul Mamei Naturi?
Decât să mi se mai cuibărească frigul în oase și pustiul în suflet,
mi-aș dori mai degrabă să hibernez
și să mă trezesc la sfârșit de primăvară.
Image source: HD Wallpaper
by Alina Andreea Cătărău
