Rar și foarte rar, adevărat, dar o citesc. Nu cred că am mai mult de cinci titluri din literatura română pe lista mea de lecturi din ultimele luni. În fine, astea sunt detalii. În 2017 nu am citit deloc ficțiune mai bine de șase luni și nu s-a întâmplat nimic grav. Postarea de azi nu vine cu istoricul preferințelor mele literare de la origini până mai ieri, ci cu un tag pe care l-am tot văzut pe diferite bloguri și pe care vreau să-l adopt și eu.
Trebuie să alegem cinci cărți din literatura română și să le aducem împreună sub un singur titlu. Cinci trebuie, cinci apar, dar nu e un clasament. Și pentru unele am deja recenzii pe eLitere, deci nu vor fi prezentări lungi. Join the game, s-ar putea să vă placă.
- 320 de pisici negre de Rodica Ojog-Brașoveanu. Încă nu am terminat seria, dar acest volum este preferatul meu (până acum, nu știu ce surprize îmi rezervă celelalte romane unde apare Melania Lupu). E o carte amuzantă, pe care o recomand cu drag. Începutul e un pic mai plictisitor, dar apoi ești prins în jocul personajelor și nu prea mai vrei să pleci. Nu pentru că acțiunea ar fi ceva nemaipomenit, ci pentru că modul în care e descris totul, schimbul de replici și chiar explicația titlului sunt detalii care te țin acolo.
- … Și la sfârșit a mai rămas coșmarul de Oliviu Crâznic. Nu insist aici, vă invit să citiți recenziile. Am scris două, să fie pentru toată lumea (o găsiți aici și pe cea în engleză). E un roman minunat și, chiar dacă nu l-am citit decât o singură dată, gândurile mele au tot fugit spre acea poveste de-a lungul timpului.
- Domnișoara Christina a lui Mircea Eliade. O carte la care m-am întors de mai multe ori și despre care am mai scris. Nu m-ar fi deranjat dacă era mai lungă, să văd acel loc (frumos, blestemat, bântuit) un pic mai mult.
- Ciuleandra de Liviu Rebreanu. Alina a scris despre Ciuleandra și poate voi face și eu o recenzie cândva. E una dintre puținele cărți pe care le-am citit de mai multe ori și nu mi-a părut rău niciodată.
- Din lumea celor care nu cuvântă a lui Emil Gârleanu e o rămășiță din copilărie. Nu am mai citit povestioarele lui Gârleanu de foarte mult timp, dar asta nu înseamnă că au fost uitate. Locul lor nu poate fi ocupat de alte povești descoperite mai târziu.
Lectură plăcută!
by Elena Atudosiei
