“Îmi doresc ca romanul acesta să fie privit mai degrabă ca o carte cu o notă optimistă, și nu ca una încărcată de pesimism, și să fie citit mai degrabă ca o poveste de iubire decât o poveste tristă. De aceea, vreau ca vorbele acestea într-o bună zi, folosite adesea în text și care conțin în ele visurile dintr-un viitor care încă nu s-a apropiat, să ți se reverse în suflet, cititorule, odată cu razele dimineții.” (p 303, Kyung-sook Shin)
Nu am înțeles cuvintele lui Kyung-sook Shin decât după ce am terminat de citit Voi fi acolo (Eodiseonga nareul chatneum jeonhwabelli ulligo – 어디선가 나를 찾는 전화벨이 울리고) și am rămas un timp cu cartea în mână, încercând să-mi adun gândurile pierdute în trecutul personajelor. Pentru mine, cartea rămâne una tristă, dar este imposibil să nu vezi acea speranță care se zbate să supraviețuiască, acea promisiune că nu e totul pierdut. Atmosfera e atât de încărcată și de apăsătoare încât e dificil să te concentrezi pe aspectele plăcute. Chiar și așa, tabloul ar fi incomplet fără ele și noi am pierde o parte importantă a poveștii dacă le-am trece cu vederea.
Am simțit că mi s-a permis să citesc jurnalele unor oameni dintr-o cultură cu totul diferită de a mea, dintr-o perioadă zbuciumată (inspirată de evenimentele ce au avut loc în anii ’80). Nu am căutat să-i înțeleg întru totul… doar că, deși am preferat să rămân oarecum detașată de data aceasta, tot am fost atrasă în jocul personajelor. Cititorii îi vor cunoaște pe Jeong Yun (mai ales pe ea), pe cel care i-a fost prieten și iubit, Yi Myeong-seo, și pe alți doi prieteni, Dan și Yun Mi-ru. Îi vedem ca studenți, ca tineri ce ar trebui să aibă toată viața în față, dar care au de luptat dacă vor să treacă peste obstacole și să creeze o lume mai bună pentru ei și pentru cei din jur.
Fiecare dintre voi este deopotrivă Cristofor și copilul pe care îl poartă în spinare. Toți vă croiți anevoie drumul în lumea aceasta primejdioasă, ca să traversați râul. Nu v-am spus povestea asta ca să vorbim despre religie. Toți suntem călători, trecem de pe un mal pe altul, dintr-o lume într-alta. Dar trecerea nu e ușoară, căci apele sunt învolburate. Avem nevoie de ceva de sprijin pentru a putea trece. Acest ceva poate fi literatura sau arta. (Profesor Yun, p 50)
Sunt pagini din care parcă se aud zgomote puternice care-ți răsună în urechi deși în jurul tău e liniște. Alte pagini aduc cu ele tăcere, parcă oferind zbuciumului interior câteva momente să se domolească un pic. Accentul nu cade pe intrigă, deși cititorii vor descoperi destul de multe evenimente între paginile cărții, ci pe relațiile strânse ce se formează între personaje și pe modul în care experiențele lor și evenimentele asupra cărora nu au control îi influențează de-a lungul anilor. Pierderile și moartea merg împreună cu iubirea și promisiunea că există un viitor ce așteaptă să fie trăit. Vă las să descoperiți singuri cine și cum ajunge să vadă acea promisiune îndeplinită.
by Elena Atudosiei
[…] Voi fi acolo October 20, 2016 […]