În laguna de cristal,
presărată cu monumente unice,
a căror tăcere şopteşte întraga istorie a Serenissimei –
o lume-ascunsă nouă.
Aeru-i special îmbată inima
cu sentimente dulci
şi zăpăceşte mintea
cu picuri de visare.
Ah, stau în Piaţa San Marco
şi sorb cu ochii tot:
clădirile multicolore, atmosfera, cuvintele italieneşti, turişti uluiţi ca mine…
Recit în gând o poezie bizară,
dorindu-mi să mă aflu tot acolo,
dar cu câteva secole înapoi.
Întorc paginile istoriei
cu degetele ascuţite ale gândului:
trupu-mi este-mbrăţişat de corsetul tare-al crinolinei de sidef,
părul strâns într-un coc înalt,
iar obraji-mi sunt sărutaţi de masca sulemenită-n contraste
de umbre şi lumină,
împodobită cu pene mari ca o perucă ciudată.
Chiar de-i frig mie nu-mi pasă,
căci al meu cavaler, din alt timp mă ia de mână,
îndrumându-mă spre gondolele cu priviri şirete;
ne urcăm şi-auzim glasul domol al apei Marelui Canal,
ce sună aptoape de noi,
casele vesele ne salută,
Podul Rialto ne face-o reverenţă,
apoi liniştea solemnă este-nlocuită de şiragul strălucitor
al barcarolelor gondolierului,
ce ne pictează un zâmbet larg pe buze.
Revenind în piaţă,
privesc prelung cu admiraţie
Campanilla… Bazilica San Marco… şi Palatul Ducal…
Ah, întotdeauna voi fi îndrăgostită
de laguna fragmentată de canale şerpuite!
Venezia! Venezia!
Per sempre Venezia!
by Alina Andreea Cătărău
