Tenebre și stafii

June 16, 2016

tenebre si stafii oliviu craznic elitereVîntul uscat de început de toamnă făcea frunzele așternute pe mormînt să foșnească, șoptindu-mi parcă poveștile lor. (Pivnițele Palatului Charron)

Și încă ce povești. Într-o vineri, aproape de miezul nopții (nu am ales momentul intenționat), am citit numărul patru din revista Dublu tăiș. Veți găsi în Tenebre și stafii două povești legate una de alta prin iubire și moarte. Mă așteptam ca prima să fie mai lungă și a doua să nu-mi trezească interesul. Dar ambele m-au făcut să văd, pur și simplu, ce se întâmplă și nici nu mi-am dat seama când am ajuns la ultimele rânduri.

Pivnițele Palatului Charron e a lui Oliviu Crâznic. M-am mai întâlnit cu acest titlu și eram curioasă să aflu ce găsesc în spatele său. Am simțit că mă întorc într-un univers cunoscut, deloc sigur, ca un basm ce te primește cu un zâmbet aproape sadic. Și totuși te duci la el. Știi că un final fericit nu își are locul acolo, dar povestea are farmecul ei și te îndeamnă să o descoperi. Vezi încă de la început personajele și Palatul Charron, asculți povestea preotului forțat să coboare sub Palat și simți atmosfera apăsătoare a unui nopți blestemate.

Confruntarea dintre bine și rău lasă victime nevinovate în urmă. Am mai vorbit despre această problemă și cu alte ocazii: e una dintre acele situații când nu câștigă nimeni. Chiar și după răsăritul soarelui, chiar dacă timpul trece, rămân răni vizibile în urmă. Doar iubirea aduce cu sine speranța că poate moartea unei ființe nevinovate nu a fost zadarnică. Poate… dacă nu e prea târziu pentru ceilalți. Lumea nu duce lipsă de monștri, chiar dacă aceștia poartă fețe de om, iar sacrificiul cerut pentru o posibilă victorie, chiar și una efemeră, e deseori prea mare.

În pădure, povestea lui Ciprian Mitoceanu, ne scoate destul de brusc din lumea basmului și ne aduce în Moscova, acolo unde o mică familie (Sașa și Nadejda Petrovici și fiul lor, Petia) se pregătesc să meargă în excursie. Adolescentul e nemulțumit că această tradiție îi dă planurile peste cap, dar își însoțește părinții. Normalitatea se pierde undeva pe drum. Odată ajunși la cabana din pădure, Petia descoperă anumite secrete ce refuză să mai rămână îngropate și noi aflăm cât de puternică poate fi dragostea părinților pentru copilul lor. Nimic nu îi poate opri pe părinți atunci când familia este pusă în pericol.

Iubirea și moartea merg mână în mână și aici, deși urmează altă cale decât cea descrisă în povestea lui Crâznic. Pentru mine, accentul nu a căzut pe supranatural… cel puțin nu așa cum îl întâlnesc de obicei. E acolo, cât se poate de clar, o parte fără de care povestea nu ar fi completă. De altfel, nici nu am avea o poveste fără dimensiunea fantastică. Secrete nu foarte vechi se ascund și ies la iveală din locuri în care realul și fantasticul se ating, arătându-ne că nimic nu rămâne ascuns pentru mult timp.

Pentru moment, mă opresc aici. Veți descoperi misterele celor două texte singuri și nu aș vrea să fur din plăcerea lecturii. Lăsați cuvintele să devină imagini și să vă atragă în dansul lor spre locuri îndepărtate.

by Elena Atudosiei

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *