Mi-a sărit în ochi că erau foarte mulţi nord-coreeni care mergeau pe jos. Culoarea dominantă era cenuşiul. Toţi, dar absolut toţi erau îmbrăcaţi în culori terne. Unii purtau uniforma poporului şi aveau în piept insigne cu chipul liderilor. Mergeau încolonaţi ca şi cum cineva i-ar fi mânat din urmă. Nimeni nu gesticula, nimeni nu era exuberant. Nu, fiecare îşi vedea de drumul lui şi atât.
Acum vreo doi ani, unul dintre profesorii de la Universitate ne-a povestit despre vizita dumnealui în Coreea. Nimeni nu a cerut lămuriri, era de la sine înțeles că vorbea despre Coreea de Sud. Cine ar vrea să viziteze Coreea de Nord? Cine ar putea să meargă acolo când și cum dorește? Cu greu, Adelin Petrișor a reușit să ajungă acolo în 2012, iar în 2013 a publicat la Polirom cartea Țara cu un singur gras, vorbind acolo despre ce s-a întâmplat înaintea, în timpul și după finalizarea vizitei.
Acel singur gras din titlu este Kim Jong Un, puștiul… pardon, domnul care conduce țara. La fel ca tatăl și bunicul înaintea sa, actualul Kim o conduce tot cam pe aceeași direcție, adică spre rău. Mă trec fiori de fiecare dată când se întâmplă să citesc un articol sau o carte despre Coreea de Nord. Dar, cum notează la un moment dat și Adelin Petrișor, vizitatorii părăsesc țara (și noi închidem cărțile). Rămân totuși în urmă așa de mulți oameni pentru care nu există o altă realitate la care să se întoarcă.
Am primit aprobare să mergem o săptămână la Phenian, în aprilie, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la naşterea lui Kim Ir Sen. Adelin Petrișor vorbește despre ce a văzut și ce a simțit în acele șapte zile, despre cât de greu este să obții viza și care au fost gândurile de după plecare. Apreciez faptul că nu e un volum sec, care să te facă să-l abandonezi înainte de a pricepe de ce a fost scris. Resimți atmosfera apăsătoare (completată de pozele presărate printre pagini), liniștea care ascunde multe secrete, zgomotul ce trebuie să umple golurile și lipsurile. Apare și umorul în prezentarea aventurii, mai ales când vine vorba de schimburile de replici dintre Adelin Petrișor, Cătălin Popescu (aka Grasu’) și ghidul lor, Ri.
Modul în care autorul ne vorbește aduce un plus de valoare cărții și spun asta cu toată sinceritatea. E o apropiere pe care o simți în momentul în care treci de primele pagini și care îți ține companie până la ultimele cuvinte. Vezi, pur și simplu, oamenii, locurile și întâmplările descrise. Chiar și când zâmbești după unele fragmente, rămâi apoi cu un gust amar și poate cu gândul… bine că nu suntem noi acolo. Eu recunosc că îmi doresc să ajung prin Seul cândva, dar nu vreau să mă apropii de Coreea de Nord.
Nu e ușor să lași din mână Țara cu un singur gras, la fel cum nu e ușor să o uiți. Observi ce se întâmplă și parcă abia aștepți să descoperi pasul următor și mai apoi să te întorci la o normalitate care nu încearcă să controleze până și cel mai ascuns gând. Recomand volumul oricui, indiferent de preferințe când vine vorba de ficțiune și non-ficțiune. E minunată dacă e prima dată când citiți ceva despre Coreea de Nord, dar și dacă subiectul nu vă este străin.
by Elena Atudosiei
Cred că regimul din Coreea de Nord este „1984” al lui George Orwell pus în practică…
Spunea Adelin Petrișor că e mai rău decât ce apare în „1984”.