Fata avea o minte agilă și prezență de spirit; avea să-i arate ea turcului ăstuia încoronat că nu era o simplă marfă, ci o ființă omenească în stare să gândească. O femeie nu este doar un obiect de plăcere, un animal cu chip de om pe care îl ții într-o închisoare numită harem. (p 128)
Am ajuns în sfârșit și la Roxelana și Soliman (scris de Vintilă Corbul și Mircea Burada), deși recunosc că mi-aș fi dorit să-l cunosc pe Vintilă Corbul prin Căderea Constantinopolelui. Până atunci, până când mă voi putea ocupa de un roman atât de lung, mă mulțumesc cu povestea pe care am terminat-o recent. Nu aș numi-o o poveste de dragoste, e mai mult un joc de putere. Da, iubirea are un rol important, dar e destul de ușor să o treci cu vederea atunci când ești prins într-o plasă de intrigi, minciuni și planuri de a ajunge cât mai sus.
Alexandra Losowska, o tânără de 15 ani din Polonia, este răpită de tătari și vândută mai apoi în haremul sultanului Soliman. În acest moment, drumul ei prin viață se închide și se deschide în același timp. Frumoasă, inteligentă și foarte hotărâtă, Alexandra decide să facă tot posibilul pentru a fi stăpâna propriului destin. Dar ar fi posibil așa ceva, din moment ce ea era o sclavă? După cum vom vedea, nimic nu este imposibil pentru ea de-a lungul anilor, mai ales că trebuie să se gândească la propriul viitor, dar și la siguranța copiilor ei.
Multe lovituri și victorii se succed în viața Alexandrei, dar toate par a avea rolul de a o ajuta să urce până în fruntea Imperiului Otoman. Numele Alexandrei e schimbat în Roxelana atunci când este răpită, dar tânăra își îmbrățișează această nouă identitate ceva mai târziu, după diferite evenimente care rup treptat legăturile ei cu trecutul. Nu pot spune că Sultana nu își iubește copiii sau soțul, dar am simțit că fiecare personaj care intră în viața ei devine doar o unealtă în planurile Roxelanei.
A nu se înțelege că o vedem doar pe ea. Punctul ei de vedere alternează din loc în loc cu cel al lui Soliman și ne sunt oferite chiar și frânturi din gândurile altor personaje (Ibrahim, în mod special). Problema e că se povestește atât de mult încât simți că îți este permanent atrasă atenția asupra unor trăsături pe care parcă nu ai voie să le uiți. Partea bună este că avem la dispoziție multe informații și le putem folosi pentru a descoperi și părți care poate au fost alungate în fundal sau doar sugerate în trecere.
Nu mă interesează adevărul istoric ce a stat la baza acestui roman, dar am recunoscut suficiente puncte reale cât să nu stau în suspans. Altfel spus, știam în mare care va fi deznodământul și cum se ajunge acolo. Chiar și așa, cu sau fără suspans, tot am stat cu cartea în mână pentru lungi perioade de timp, fiindu-mi greu să mă ocup de altceva înainte să întorc și ultima pagină. Aș spune că experiența va fi încă și mai plăcută pentru cei care nu încearcă să afle prea multe înainte să deschidă romanul. Pe mai târziu!
by Elena Atudosiei
