Povestirile lui Poe

December 22, 2014

poe poliromEdgar Allan Poe îmi este familiar mai mult datorită povestirilor lui horror, în care pot descoperi ceva nou și fascinant la fiecare lectură. Volumul Cărăbușul de aur și alte povestiri aduce împreună lucrări ce oferă o viziune mai largă asupra ideilor dezvoltate de Poe (găsim – printre altele – umor, fantezie, grotesc, teroare, mister).

Cărăbușul de aur (The Gold-Bug) este genul de povestire în care te aștepți să găsești ceva, doar pentru a descoperi că este tratat un cu totul alt subiect. Scarabeul despre care se spune că ar fi din aur, și despre care se menționează în notele de subsol că e o insectă imaginară, este un simplu pretext pentru descrierea unei vânători de comori condusă de William Legrand, dar prezentată prin ochii unui narator care – la fel ca în multe alte povestiri ale lui Poe – rămâne nenumit. Superstițiile pe care le invocă Jupiter (un fost sclav a cărui atitudine amuză) se dovedesc a fi nefondate. Ca cititori, ne-am fi așteptat la ceva ce ține de supranatural, având în vedere mai ales asemănarea cărăbușului cu un craniu uman și aparenta legătura dintre mușcătura insectei și atitudinea stranie a lui Legrand. Cea mai interesantă parte mi s-a părut criptograma folosită și descrierea modului în care poate fi descifrată pe baza frecvenței literelor. Prin substituirea simbolurilor, se obține mesajul ce arată calea spre comoară. Din păcate, traducerea indiciului conține și câteva erori ușor de identificat dacă urmărim versiunea dată în original.

Misterul lui Marie Roget (The Mystery of Marie Roget – A Sequel to The Murders in the Rue Morgue) și Scrisoarea furată (The Purloined Letter) sunt povestiri polițiste. În ambele este prezent detectivul C. Auguste Dupin. Prima are ca punct de plecare o crimă reală (asasinatul lui Mary Cecilia Rogers, petrecut în New York); raportul ficțiune-realitate este constant susținut prin notele de subsol. Se încearcă descifrarea unei enigme prin analiza dovezilor prezentate de poliție, dar și a informațiilor (uneori contradictorii) culese din ziare. Dupin dezleagă misterul crimei lui Marie Roget, pretext folosit de Poe pentru a analiza faptul real. În Scrisoarea furată,accentul cade în special pe relația dintre polițișii francezi și Dupin. Nu e descris nimic violent. Dupin subliniază importanța abilității de a gândi precum oponentul tău. În acest caz, el rezolvă misterul scrisorii furate deoarece reface modul în care a gândit cel care a luat epistola.

Farsa cu balonul (The Balloon-Hoax), recunosc, nu mi-a reținut atenția pentru mult timp. Este prezentată traversarea în doar trei zile a Oceanului Atlantic de către Monck Mason, în balon. Parcă pentru a oferi mai multă credibilitate poveștii, balonul este descris în detaliu. Sunt oferite date despre furtuna ce a făcut posibilă călătoria și despre vasele văzute pe ocean. Știrea a apărut în presă și se simte ironia cu care sunt tratați cititorii de ziare care caută doar senzaționalul.

A o mie și doua poveste a Șeherezadei (The Thousand-and-Second Tale of Scheherazade) se vrea a fi o continuare la 1001 de nopți. Șeherezada nu vrea să pună punct poveștilor și își plictisește soțul, acesta ordonând să fie ucisă. Nu lipsesc ironia și umorul. Toate lucrurile și faptele descrise de ea într-un mod care de multe ori uimește, dar care nu par plauzibile, sunt explicate în notele de subsol și se dovedesc a fi de fapt întâmplări reale, cărți, invenții moderne etc.

Mellonta Tauta ascunde sub umor și indiferență imaginea unui viitor nu prea roz. În scrisoarea (datată 1 aprilie 2848) găsită într-o sticlă ce plutea pe mare sunt oferite indicii despre societatea futurienilor, în care contează masele, nu individul: „trăim într-o epocă atât de luminată, încât nici nu se mai concepe să existe ceea ce noi numim individ” (p 171). Și o asemenea atitudine este perfect normală pentru futurienii care nu înțeleg modul în care gândeau predecesorii lor din „Antichitate” (contemporaneitatea lui Poe). Tonul narațiunii este cât se poate de firesc și nu se schimbă nici măcar spre finalul (ne)fericit.

În Poveste din Munții Colțuroși (A Tale of the Ragged Mountains) sunt tratate teme precum: mesmerism, ocultism, hipnoză, metempsihoză. Povestea este ambiguă și nu putem ști dacă aventura lui Bedloe s-a petrecut cu adevărat. A avut Bedloe halucinații din cauza consumului de morfină sau a avut o viziune dintr-o viață anterioară? Relatarea doctorului Temple, dar și asemănările cu soarta lui Oldeb, sporesc misterul.

Îngropat de viu (The Premature Burial) este o povestire de groază cu note sarcastice, în care autorul se folosește de teama oamenilor că ar putea fi îngropați de vii, teamă larg răspândită în secolul al XIX-lea. Povestea pleacă de la câteva cazuri reale, care vin să susțină ideea că teroarea care-l stăpânește pe narator e legitimă. Acesta suferă de catalepsie și este obsedat de moarte, ceea ce nu-i permite să ducă o viață normală. Atmosfera e mai mult decât apăsătoare, imaginile sunt macabre, suspansul ține cititorii încordați… doar pentru a descoperi că „mormântul” naratorului e de fapt o barcă, că nu e în pericol. Șocul îl readuce practic la viață, îl scoate din „mormântul” în care singur se îngropase. Scăpat de teroare, el începe să trăiască cu adevărat.

La fel ca în Inima care-și spune taina (care, din păcate, lipsește din acest volum), și în cazul povestirii Pisica neagră (The Black Cat) avem de-a face cu un narator probabil nebun, lipsit de credibilitate, care își dezvăluie singur crima. Aici, naratorul-personaj dă vina pe alcool pentru decăderea morală și acțiunile lui. Toată povestea e o confesiune, nu știm în fața cui, în care nu putem afla cu siguranță cât e adevăr și cât e fantezie. Imaginea pisicii negre este simbolul central, existând superstiția că acestea sunt de fapt vrăjitoare. Primul motan e numit Pluto (zeul roman al infernului); deși era animalul preferat al naratorului, naratorul îi scoate un ochi într-un acces de furie. Tot ce era mai bun în stăpân moare. Mai apoi, motanul e spânzurat, dar rămâne ca mărturie a cruzimii naratorului imaginea animalului imprimată pe peretele ars. Nici chiar focul, care are rol purificator, nu poate șterge greșelile personajului, care nu face nimic pentru a scăpa de perversitate și ură.

Nu lipsește fantasticul, definit de Tzvetan Todorov ca fiind orice eveniment care are loc în lumea noastră și pare să fie supranatural; presupune ezitarea cuiva care nu cunoaște decât legile naturale, pus în fața unui eveniment în aparență supranatural. Deci apar elemente atât din rațional, cât și din irațional. Nu putem explica în totalitate prezența celui de-al doilea motan (mult prea asemănător cu Pluto) și nici cum a ajuns să fie zidit cu cadavrul și să rămână în perete fără ca naratorul să-și fi dat seama. El încearcă de multe ori să găsească explicații logice pentru tot ce se petrece în jurul lui, dar această tentativă pare să fie produsul minții unui om cuprins de nebunie, ce nu se simte vinovat pentru că și-a ucis soția. În final, misterul rămâne intact; nu obținem răspunsuri, ci doar mai multe întrebări decât la început.

by Elena Atudosiei

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Responses to Povestirile lui Poe

  1. balerca de amontillado | eLitere on December 22, 2014 at 7:34 pm

    […] Povestirile lui Poe December 22, 2014 […]

  2. book tag | eLitere on December 22, 2014 at 7:40 pm

    […] Povestirile lui Poe December 22, 2014 […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *