Oedip Rege

August 28, 2015

Aristotel, în Poetica, dă drept model compozițional cunoscuta tragedie a lui Sofocle pentru răsturnările de situație și recunoașterile reușite, pentru felul în care Oedip se mulează pe tipologia personajului tragic, ale cărui acțiuni și erori determină decăderea sa, destrămarea familiei și trezesc catharsis-ul în spectatori. Oedip rege a fost o tragedie apreciată de învățații vremii, iar ecourile ei se pot observa și în literatură, teatru, film, știință și cultura pop de astăzi.

Oedip rege (Οἰδίπους Τύραννος) este cea mai cunoscută tragedie scrisă de Sofocle și a fost jucată pentru prima data în jurul anului 429 Î.Hr. Tragedia se deschide in medias res (în mijlocul lucrurilor), cronologia întâmplărilor fiind cu totul alta. Ne este prezentată cetatea Tebei răpusă de o molimă îngrozitoare, care simbolizează pedeapsa aspră a zeilor, deoarece unul dintre cetățenii Tebei a comis o mare nelegiure cu mulți ani în urmă (l-a omorât pe Regele Laios), faptă care trebuie răzbunată, iar orașul va fi salvat numai după depistarea și înlăturarea vinovatului. Oedip, înțeleptul rege al Tebei de la acea vreme, dorește să afle adevărul, pentru a-și cruța cetățenii de atâta suferință și moarte. El va duce o amplă investigație, însă ceea ce va afla va schimba atât cursul vieții sale, cât și al familiei. Personaje precum profetul orb Tiresias, mesagerul și păstorul lui Laios, vin în fața monarhului pentru a întregi povestea vieții lui Oedip și vor scoate la iveală secrete de familie care vor decide soarta regelui.

Astfel, cu mulți ani în urmă, lui Laios, regele Tebei, i s-a prevestit că fiul pe care i-l va naște Regina Iocasta își va omorî tatăl și se va căsători cu mama sa. Oripilat de această profeție, monarhul va cere unui servitor să lege gleznele copilului (de aici venindu-i numele) și să îl abandoneze pe Muntele Cithaeron, unde va muri, iar vorbele oracolului nu se vor mai adeveri. Însă pruncul a fost găsit de către un cioban și a fost încredințat Regelui Corintului, Polybos, care l-a adoptat și l-a crescut ca pe propriul fiu.

Mai târziu, tânărul Oedip va consulta Oracolul din Delphi și va auzi aceeași profeție cunoscută și de Laios. Crezând că Polybus era tatăl său biologic, Oedip părăsește cetatea, iar în drumul său intră într-o încăierare și îl omoară pe Laios. Ajuns în Teba, el răspunde ghicitorii Sfinxului și este răsplătit cu tronul fostului rege și cu mâna reginei văduve, Iocasta, propria-i mamă, care îi va dărui patru copii. Este interesant faptul că, deși cetatea Tebei suferă la începutul piesei din cauza lui Oedip, nu zeii sunt cei care îi pedepsesc pe el și pe Iocasta, ci fiecare dintre soți săvârșește câte un gest radical, fie pentru a plăti prețul ignoranței, fie pentru a scăpa de rușinea incestului. Deși Laios, Iocasta și Oedip încearcă să păcălească destinul născocind modalități de a-l evita sau mințindu-se că au anulat profeția, în cele din urmă sunt prinși în plasa propriilor erori, care îi împing spre nenorocire.

Ovidiu Drîmba afirmă în Istoria teatrului universal că Sofocle, spre deosebire de Eschil, diminuează efectul destinului asupra personajului, creând un nou tip de legătură între om și elementul fatidic, „relație în care atenția este concentrată asupra personalității umane, a responsabilității morale, a voinței sale de acțiune – atribute ce vor culmina în Oedip rege” (p. 19). Astfel, dorința lui Oedip de a afla adevărul este unealta care se întoarce împotriva lui, consecințele imediate fiind autopedepsirea regelui pentru propria-i mândrie și inconștiență, căderea sa bruscă de la statutul de rege la cel de cerșetor, autoexilarea, dezbinarea familiei sale și blestemul rostit de însuși Oedip, care va cădea peste el și copiii săi.

Oedip este un personaj al contrastelor, care pendulează între speranță și deznădejde, este bun conducător al cetății și totodată criminal, are certitudini și dubii, stări contradictorii care îl poziționează în mijlocul axei dintre bine și rău și este foarte mândru. Prin acest tip de personaj, Sofocle înțelege și pătrunde mai bine în psihicul uman, dând viață unui personaj nemuritor. Cât privește complexul lui Oedip, care a devenit chiar mai cunoscut decât protagonistul tragediei lui Sofocle, Freud i-a făcut un deserviciu legendarului rege al Tebei, deoarece el nu a fost atras inconștient de mama sa și nu a simțit repulsie față de tată, deoarece Oedip nu știa că ei erau adevărații săi părinți. Este ca și cum te-ai îndrăgosti de cineva, v-ați căsători, iar peste ani ați afla că sunteți frați sau altfel de rude apropiate.

Nu pot încheia această recenzie fără a menționa că, deși Sofocle s-a inspirat din mitologie pentru a reda destinul tragic al regelui Tebei, mai aflăm tot din Istoria teatrului universal faptul că și Eschil a scris o tragedie despre Oedip, însă aceasta nu s-a păstrat, iar Oedip rege este cea mai jucată piesă antică din istoria teatrului. Deși tragedia lui Oedip poate nu ne impresionează la fel de mult, așa cum s-a întâmplat cu spectatorii mileniului trecut, incestul rămâne o temă tabu și în zilele noastre, iar Oedip rege rămâne un exemplu al decăderii unui individ care a făcut câteva greșeli radicale din ignoranță, iar consecințele se vor răsfrânge și asupra generațiilor următoare, așa cum vom vedea în celelalte două tragedii: Oedip la Colona și Antigona.