O Fortuna: între muzică și semnificațiile literare
Vincent Niclo este un tenor francez care cochetează cu muzica pop, clasică, genul musical, dar și cu actoria, însă el a devenit cunoscut după colaborarea cu Corul Armatei Roșii. În cadrul acestui proiect, cântărețul parizian a interpretat arii celebre precum Caruso, Carmina Burana, Nessum Dorma sau Adagio în stilul său propriu, orchestrația fiind și ea modificată. Astfel, albumul Opéra Rouge s-a bucurat de un succes răsunător și i-a adus artistului discul de platină, la mai puțin de două luni de la lansare.
O Fortuna face parte din Carmina Burana, binecunoscuta cantată a compozitorului german Carl Orff. Colecției de poezii medievale care l-a inspirat pe Orff îi voi acorda o atenție deosebită într-un articol de sine stătător. Din versiunile instrumentale și vocal-instrumentale ale acestei bucăți muzicale, voi aminti variantele: Gregorian, André Rieu, Edvin Marton. Însă cea care pare că te ține cu sufletul la gură este versiunea lui Vincent Niclo și a Corului Armatei Roșii.
Poezia O Fortuna are ca temă norocul schimbător al omului (fortuna labilis), nestatornic la fel ca fazele lunii. Norocul întruchipat de zeița romană Fortuna, se joacă cu viețile oamenilor, umilindu-i prin schimbări bruște sau nenorociri în lanț, care duc de la bogăție la sărăcie, de la fericire la suferință: „sărăcia, puterea/ le topești precum gheața” (p. 31). Din cauza acestei mișcări continue a norocului, acesta a fost reprezentat în pictura medievală sub forma unei roți care adesea se întoarce împotriva omului. Însă jocul perfid al norocului cu viețile oamenilor nu este doar unul metaforic. Eugen Munteanu, în comentariile de la sfârșitul ediției colecției Carmina Burana din anul 2003, apărută la Editura Polirom, afirmă că anumite cuvinte latinești din această lamentație sau planctus fac trimiteri directe la jocul de zaruri: „Succesul și insuccesul stau veșnic la dispoziția întîmplării, după cum cade zarul.” (p. 333)
Dacă Fortuna din codex era situată în centrul Roții Norocului, „iar în cele patru puncte cardinale, patru ipostaze ale destinului unui rege: ascensiunea, apogeul, prăbușirea și nimicirea” (Idem.), în videoclipul tenorului Vincent Niclo, ea pare a fi un fel de femeie samurai, frumoasă, dar la fel de punitivă ca în poezie. Deși Niclo posedă o sabie, simbolul puterii, Fortuna este mult mai iscusită în mânuirea ei, iar finalul ne duce cu gândul la deșertăciunea vieții omului, un scenariu la care nu a contribuit cu nimic.
Închei aici acest scurt articol despre o melodie prin intermediul căreia nici poemul medieval din colecția Carmina Burana nu va fi uitat prea curând.
by Alina Andreea Cătărău
