Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.
Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile-n azur.
Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nențeles,
Şi cu ochii-n falca plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.
by Tudor Arghezi
Image source: Digital Blasphemy
Audio: Tudor Gheorghe
