Necunoscuta de la Wildfell Hall

March 1, 2014

necunoscuta-de-la-wildfell-haled literaSe poate spune că nimic nu mai poate șoca cititorii de azi; violență, crime, ateism, abuz de droguri și alcool… le găsim în atât de multe romane contemporane încât au devenit ceva obișnuit și rar scandalizează pe cineva. Dar situația era alta în Anglia secolului al XIX-lea, când Anne Brontë (sora mai mică a lui Charlotte Brontë) a publicat Necunoscuta de la Wildfell Hall.

Romanul a stârnit multe controverse din cauza scenelor violente și a descrierii brutale a realității, ceea ce a șocat și deranjat criticii (surorile Brontë au scris la inceput sub pseudonime masculine; îmi închipui că textele lor ar fi fost primite cu și mai multă ostilitate dacă s-ar fi știut din primul moment că autorii sunt femei). Mai trist e că până și Charlotte Brontë considera alegerea temei o greșeală. Anne Brontë abordează probleme precum căsătoria, alcoolismul și poziția femeii în societate. Ea atacă ideea că într-o căsnicie totul e perfect și că aparențele trebuie să fie mereu păstrate; Helen Huntingdon e legată de un soț violent și adulterin, de care fuge pentru a-și feri băiatul de influența lui nefastă.

Cititorii de azi ar putea să nu înțeleagă de ce personajele reacționează într-un fel sau altul sau de ce au apărut controverse. În secolul al XIX-lea, femeile depindeau – în majoritatea cazurilor – de o figură masculină (tată, frate, soț etc) toată viața lor; odată măritate, nu mai aveau control asupra propriei persoane, bărbații fiind singurii care puteau lua decizii privind soțiile, copiii și averea familiei. Helen Huntingdon are curajul să plece de acasă cu fiul ei, încălcând nu doar normele societății, ci și legile acelei epoci.

Autoarea menționează în prefața romanului că scopul ei nu e să amuze cititorii, ci să avertizeze tinerele cu privire la greșelile pe care cineva le poate face când își alege un partener de viață. Nu pot spune în ce măsură și-a atins scopul (atunci sau în contextul actual), dar cert este că Necunoscuta de la Wildfell Hall marchează o evoluție în scrisul lui Anne Brontë.

Personal, mă deranjează faptul că titlul a fost tradus „necunoscuta” în loc de „chiriașa” de la Wildfell Hall (The Tenant of Wildfell Hall). Singura explicație pe care am putut să o găsesc pentru această alegere este că s-a încercat sublinierea faptului că identitatea protagonistei se conturează treptat, fiind pentru un timp învăluită în mister; la început nu știm nimic despre ea, o vedem prin ochii lui Gilbert Markham (cel care va deveni al doilea ei soț).  Oricine o întâlnește încearcă să afle mai multe despre ea. Observăm că în societatea victoriană oamenii nu vedeau cu ochi buni încercarea unei femei de a fi independentă și de a avea propria identitate, o atitudine ce nu se încadra în normele stricte ale vremii. Să nu mai spunem că – așa cum se întâmplă uneori și azi – o femeie singură cu un copil era privită cu suspiciune.

Necunoscuta de la Wildfell Hall explorează modul în care identitatea feminină era construită, fragmentată și percepută în epoca bronte_sisters_2victoriană. La fel ca și Catherine din La răscruce de vânturi, Helen este cunoscută sub nume diferite, dar, spre deosebire de eroina lui Emily Brontë, ea nu ajunge la autodistrugere. O cunoaștem mai întâi ca Doamna Graham, numele de fată al mamei ei; mai mult decât atât, „Graham” este un prenume masculin, deci am putea spune că protagonista se deghizează pentru a scăpa de convențiile societății patriarhale (spre deosebire de Milicent Hargrave care acceptă supusă atitudinea crudă a soțului). „Huntingdon” poate fi pus în relație cu verbul „to hunt”, deoarece Helen nu doar că fuge de Arthur Huntingdon, dar este de asemenea „vânată” de cei care vor cu orice preț să-i descopere trecutul. Cât despre „Lawrence”, acesta este numele ei de fată, cel care nu o mai reprezintă din momentul în care s-a căsătorit.

Cea mai sigură sursă de informații despre gândurile și sentimentele Helenei este chiar jurnalul ei, din care aflăm cine se ascunde sub atâtea măști și putem urmări evoluția eroinei de la o adolescentă naivă și îndrăgostită la o femeie independentă și bogată. Al doilea mariaj vine ca o răsplată pentru devotamentul ei față de religie și moralitatea. Nu trebuie să uităm faptul că Anne Brontë a fost fiica unui cleric și a fost crescută de o mătușă cu puternice convingeri religioase, care s-au răsfrânt asupra scriitoarei; de aici provine și substratul religios – atât de plictisitor uneori – din ambele ei romane.

Nu aș recomanda chiar oricui romanul (nu dacă se dorește receptarea lui strict prin prisma valorilor contemporane), dar cei care sunt pasionați de Anglia secolului al XIX-lea vor găsi aici frânturi din fața mai puțin plăcută a unei societăți ce punea accentul pe aparenta perfecțiune.

by Elena Atudosiei

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *