Minunata lume nouă

May 30, 2014

Să vorbim despre familie și monogamie, despre nașterea unui copil, despre mamă și tată… sau mai bine nu. Oamenii civilizați nu folosesc asemenea obscenități. Nu în viitorul descris de Aldous Huxley în Minunata lume nouă.

Brave New World (1931) e o carte pe care am ales să o citesc nu neapărat din plăcere, ci din pură curiozitate. Într-una dintre scrisorile sale, Huxley scria: “I am writing a novel about the future – on the horror of Wellsian Utopia and the revolt against it”. Romanul are ca punct de plecare operele literare ale lui H.G. Wells; intenția lui Huxley era să satirizeze ideile lui Wells, dar a fost prins în propriul „joc”, din care a rezultat Minunata lume nouă. Autorul nu încearcă să aducă în prim-plan progresul științei, ci modul în care acesta afectează individualitatea.

Este o distopie în care e prezentată lumea anului 632 (epoca Ford), unde nu sunt niciodată mai mult de două miliarde de locuitori (împărțiți în cinci caste: Alfa, Beta, Gama, Delta, Epsilon) condiționați în așa fel încât să nu pună în pericol stabilitatea societății. E amuzant până la un punct; mai exact până atunci când ne dăm seama că există cu totul altceva în spatele aparentei perfecțiuni. Oamenii fac parte dintr-un stat totalitar, fără războaie, ură, sărăcie și bătrânețe… fără iubire, creativitate și idei personale. Un stat în care cei zece controlori decid tot ce ține de naștere, viață, moarte, religie și sexualitate. Libertatea și valorile tradiționale sunt date la o parte în favoarea bunurilor materiale și a plăcerii fizice.

Huxley nu era de acord cu fascismul, comunismul sau capitalismul. Dictatura din Brave New World e aparent benevolentă, o sinteză între comunism și capitalism. Conducătorii vor să controleze pe toată lumea (reușind în mare măsură) și există o tendință spre consumerism. De exemplu, cetățenii sunt condiționați să urască natura, dar să iubească practicarea sporturilor – cu aparatură complicată – în mijlocul ei, folosindu-se de mijloacele de transport pentru a ajunge la destinație. Ford spunea (ca răspuns la plângerile că mașinile sunt nocive pentru natură) că oamenii ar trebui să-și cumpere mașini pentru că acestea îi vor ajuta să cunoască natura mai bine.

Se pune foarte mult accent pe producția în masă… nu a mașinilor, ci a oamenilor. Numele lui Dumnezeu este înlocuit de cel al lui Henry Ford, figura ce stă la baza lumii civilizate. Numele lui e pe buzele tuturor, rostit cu cel mai mare respect. Semnul crucii a fost înlocuit de T (de la automobilul Model T lansat de Ford).

Copiii sunt decantați, predestinați și condiționați. Nu mai există boli, părinți, sentimente foarte puternice (aici, convenționalismul presupune libertinaj), bătrânețe sau frica de moarte. Practic, nu mai există nici individualitate și deviza după care se ghidează fiecare este „toți suntem ai tuturor celorlalți”. Nu există posibilitatea – sau dorința – de a fi singur sau de a încălca „principiile morale” inoculate prin hipnopedie (educația sexuală, conștiința de clasă și ideile care conduc de fapt viața oamenilor: „Aruncatu-i mai bun ca reparatul”, „Toți suntem ai tuturor celorlalți”; „Atunci când individul simte, toată obștea se resimte” etc). Sunt descurajate activitățile care nu presupun un anumit consum, la fel ca și jocurile care nu necesită tehnologie; prin condiționare, este încurajat consumul. Dar toată lumea e fericită… o fericire plătită cu un preț de care prea puțini sunt conștienți: cei zece controlori mondiali, printre care și Mustafa Mond, și John Sălbaticul. Cei care reușesc să se apropie de adevăr sunt trimiși pe diferite insule pentru a nu afecta stabilitatea socială.

Personajele sunt destul de vag conturate, întruchipând mai degrabă idei. Le lipsește complexitatea, sunt deformate (mai ales moral) din cauza condiționării… sunt grotești, dezumanizate. Lenina (aluzie la numele lui Lenin) este reprezentarea cetățeanului perfect din lumea nouă, în ciuda unor tendințe considerate neortodoxe de prietena ei, Fanny (vocea ce redă unele idei de bază ale societății). Directorul, Helmholtz Watson, Bernard Marx (care critică ordinea socială din cauza propriilor complexe), cu toții formează o „familie” de alienați.

Noua lume a fost creată în urma Războiului de nouă ani. Din istorie au rămas mituri și obscenități. Individualitatea e distrusă de sistem și familia e privită ca o formă de pornografie; în schimb, sunt încurajate raporturile sexuale cu cât mai mulți parteneri, chiar și serviciile pseudo-religioase culminând cu orgii. Sunt satirizate toate aceste tendințe ale societății în care tot ce ține de normalitate e dat la o parte. Nu există nefericire sau disconfort; fiecare om are mereu la îndemână „soma” (droguri, sau – cum spune Mustafa Mond – „creștinismul fără lacrimi”): „Ai întotdeauna la îndemână soma ca să-ți potolească furia, să te împace cu dușmanii, să te facă răbdător și capabil să înduri multă vreme orice” (p. 253). La polul opus sunt rezervațiile pentru „sălbatici”, departe de știință, unde vechile credințe încă mai există; aici, oamenii se nasc, îmbătrânesc și mor în mod natural, simt durerea și au familii care le deplâng moartea. Deși fiul a doi membri ai lumii civilizate, John crește în rezervație. În final, nu reușește să se integreze cu adevărat nicăieri.

Spre sfârșit, să spunem câteva cuvinte și despre titlu. Este o trimitere la cuvintele Mirandei din Furtuna lui Shakespeare, cuvinte repetate de câteva ori de John (cu diferite conotații, de la bucurie la dezamăgire). Apoi, pe lângă faptul că e o distopie, Minunata lume nouă este și un roman de idei. Partea mea preferată este tocmai acest conflict de idei ce îi are ca reprezentanți pe John și pe Mustafa Mond, care oferă o imagine a ce este dincolo de perfecțiune. De ce au fost atâtea cărți (inclusiv operele lui Shakesperare) interzise? De ce nu se mai vorbește despre artă, religie și Dumnezeu? Pentru că sunt vechi și pentru că oamenii se schimbă (deși John spune că „Dumnezeu nu se schimbă”). Spre deosebire de membrii civilizați ai statului, John își cere „dreptul la nefericire”… și nefericit va fi până la capăt.

Finalul mi s-a părut brusc și am rămas cu un gust amar. Trăsături ale distopiei îți atrag atenția cu fiecare foaie întoarsă, dar este poate mai important să urmărim cu atenție ideile prezentate în ultimele capitole. De ce? Pentru că, din unele puncte de vedere, se pare că ne îndreptăm tocmai spre înfăptuirea acestei noi lumi.

by Elena Atudosiei

Text online: Brave New World

Film