Primii ani de viață mi-au lăsat doar o impresie neclară: un amestec de ceva roșu, ceva negru și ceva cald, spune Simone de Beauvoir la începutul cărții autobiografice Memoriile unei fete cuminți. Prima iubire, primele impulsuri sexuale, stângăcia specifică adolescenței, decepții, tristețe… toate acestea alternează cu dorința de a da un sens vieții, de a depăși convențiile și de a inventa alte valori. De Beauvoir își analizează lucid propria existență, încercând să o înțeleagă cu ajutorul filosofiei.
Mémoires d’une jeune fille rangée (1958) este primul dintre cele patru volume de memorii ale autoarei, urmat de La Force de l’âge (Puterea vârstei), La Force des choses, Tout compte fait. Autobiografia acoperă primii douăzeci și unu de ani din viața scriitoarei, din 1908 până în 1929. Îi urmărim evoluția de-a lungul copilăriei, adolescenței și a primei tinereți.
Totul este prezentat din punctul de vedere al femeii mature care nu doar oferă, ci și analizează amintiri, gânduri, sentimente. Cei care vor să citească lucrarea în speranța că vor găsi o înșiruire de evenimente și informații picante din abundență vor fi dezamăgiți. Toate amintirile scriitoarei sunt atent studiate până în cele mai mici detalii pe baza ideilor feministe și existențialiste promovate de aceasta. Un adevărat deliciu pentru cei interesați de filosofie. Cei care nu agreează acest stil se vor plictisi destul de repede.
Titlul cărții este ironic. Niciodată nu am văzut-o pe Simone de Beauvoir ca pe o „fată cuminte”, indiferent dacă luăm ca punct de referință epoca în care a trăit sau prezentul. A trecut peste convenții, și-a înfruntat părinții și a trăit așa cum a vrut. Deși ca adolescentă se gândea uneori că s-ar putea mărita (cu vărul ei Jacques, ce apare deseori în autobiografie), nu a făcut acest pas niciodată. Voia o viață de intelectual, nu să-și asume rolul de soție și mamă. Desigur, decizia nu a fost primită prea bine de familie; era scandalos. Totuși nu a renunțat.
Cât privește relațiile, se știe că ea și Jean-Paul Sartre au fost împreună zeci de ani (fără a se căsători), de când erau în facultate,
până la moartea lui Sartre. Era o relație deschisă, fiecare dintre ei având și alte legături amoroase efemere. Revenind la titlu, există o singură perioadă din viața lui de Beauvoir când i s-ar putea potrivi oarecum descrierea de „fată cuminte”: în copilărie, după cum menționeaza chiar ea (imaginea pe care o am despre mine la vârsta când începi să gândești este imaginea unei fetițe cuminți, fericite și de o aroganță acceptabilă, p 69). Chiar și așa, era conștientă de importanța ei ca individ și dorea să iasă din „bezna ne-cunoașterii”.
Sunt tratate teme precum religia, tinerețea și maturizarea, viața de familie, filosofia, existențialismul, conservatorismul, feminismul, intelectualitatea. Toate acestea au drept context societatea franceză de la începutul secolului al XX-lea. Sunt discutate operele unor autori preferați de Simone de Beauvoir, făcându-se deseori referiri la cărțile interzise sau cenzurate de părinți, considerate nepotrivite pentru o fată, datorită „indecenței”. De Beauvoir tratează această problemă cu ironie și umor. Dacă astăzi o astfel de interdicție pare absurdă, în acea perioadă era considerat absolut normal ca părinții să decidă asupra oricărui aspect din viața fetei.
Pe tot parcursul lecturii găsim o idee constantă: Simone încerca mereu să se descopere pe sine. Este profund influențată de relația cu părinții și sora ei, de prietenia cu Elisabeth (Zaza) Mabille și mai târziu cu Jean-Paul Sartre, care apare doar spre finalul cărții. Încetează să mai creadă în Dumnezeu în timpul adolescenței (în contrast cu perioada anterioară, când Îl adora); locul Lui este ocupat de literatură.
Cât privește feminismul, scriitoarea observă atent relațiile de putere dintre bărbați și femei, mai precis libertățile de care dispuneau bărbații, dar de care femeile erau private. Trei exemple mi-au rămas în minte: în casa părinților erau primiți bărbați ce aveau amante, dar nu și amantele; tatălui autoarei i se părea ceva firesc ca o femeie să renunțe la carieră pentru familie și să fie fidelă soțului, în timp ce bărbatul putea să aibă și alte relații; ideea că o femeie trebuie să se mărite, să fie supusă și să facă mulți copii, nu –Doamne ferește! – să-și piardă timpul studiind prea mult și să rămână nemăritată.
Memoriile unei fete cuminți este genul de carte care mă face să-mi pară rău când sunt nevoită să întrerup lectura. De Beauvoir scrie fără pudoare, dar și fără vulgaritate. E o carte în care cititorul s-ar putea regăsi, dar din care are și multe de învățat. Cred că una dintre cele mai importante lecții este de a nu lăsa prejudecățile și convențiile stupide să ne conducă viețile. Și din acest punct de vedere, Simone de Beauvoir rămâne un model demn de urmat.
by Elena Atudosiei
[…] Memoriile unei fete cuminți (Simone de Beauvoir): o carte ce a deschis un nou drum, spre alte lecturi […]