Melancolica moarte a Băiatului-stridie

For Halloween,/ Oyster Boy decided to go as a human.

Cum se întâmplă de cele mai multe ori, atunci când e musai să citesc ceva, eu citesc cu totul altceva. Acum câteva zile și-a făcut loc sub ochii mei cărțulia cu poeziile lui Tim Burton… în română (apărută în 2009). Recunosc că m-am bucurat mai mult când le-am găsit în engleză. Nu pentru că nu ar fi bună traducerea – este de nota zece, mai ales că unele cuvinte nu sunt atât de ușor de adus în limba noastră – ci pentru că am vrut să fiu mai aproape de personajele născute din mintea acestui artist.

Dacă ați văzut fie și numai un film de-al lui Tim Burton, fiți pregătiți să pășiți într-o lume asemănătoare celor prezentate pe micul sau marele ecran. E un univers ciudat, în care întâlnești la tot pasul copii care sunt oameni… și nu prea. Sau niște oameni mai speciali, cum e Băiatul-stridie menționat în titlu. Poate știți ce spunea Morticia Addams despre normalitate, că este doar o iluzie. E un principiu care se aplică perfect în situațiile date. Personajele care mișună între pagini nu se încadrează în ceea ce ar putea fi numit normal.

E o carte cu copii, despre copii, dar nu pentru copii… și nici pentru unii adulți. Poate că acești omuleți au fost doriți la un moment dat, dar mai apoi au fost abandonați pentru că sunt diferiți (a se vedea băiatul-stridie, fata cu mulți ochi sau Roy, băiatul toxic). Marea problemă e că, deși sunt priviți și tratați ca niște ciudați – sau freaks, ca să rămân fidelă insultei des auzită prin filme de la cei „normali” – ei sunt inocenți și ar vrea să fie fericiți. E un drept care li se refuză, primind în schimb lovituri – mai mult sau mai puțin metaforice – de la cei din jur și încheindu-și scurtele vieți în moduri care de care mai crunte. Băiatul-stridie e ucis de propriul tată (de, stridiile sunt un bun afrodisiac… de ce să nu-și îmbunătățească performanțele sexuale și să scape de-o bătaie de cap în același timp?), băiețelul mumie e omorât din greșeală de alți copii (cine spune că trebuie să fii adult pentru a da dovadă de cruzime?), un alt băiat e mutilat de un urs, Gunoiela se sinucide și puștiul toxic moare din cauza sursei noastre de viață, aerul curat.

Sunt 23 de poezii, unele mai lungi, altele de doar patru-cinci versuri, și se citesc în maxim jumătate de oră. Toate stau sub semnul macabrului, abundă în umor negru și răspândesc în jur o atmosferă care-ți dă fiori. Dacă râzi la vreun fragment, la următorul îți va dispărea de pe buze orice urmă de zâmbet. E atât de trist, atât de tragic. Cred că primul impuls ar fi să arătăm cu degetul spre omuleții ăștia ciudați, dar cei care se dovedesc a fi cu adevărat morbizi sunt oamenii care, deși apar răzleți prin texte, distrug tot ce e diferit și – în ochii lor – imposibil de înțeles sau de acceptat. Mă îndoiesc că autorul încearcă să joace un rol moralizator, nu i-ar sta în fire, dar cred că nu e un secret pentru nimeni faptul că universul descris în filmele și în poeziile lui reflectă lumea în care trăim: o lume crudă, toxică, care face tot posibilul să ucidă ce e inocent sau diferit.

Este imposibil să nu vizualizezi personajele și corvoadele prin care trec. În primul rând, autorul mânuiește cuvintele cu multă abilitate, de unde și îndemnul meu să citiți cartea în original,  și ai senzația că urmărești un film în timp ce versurile se succed în ritm alert, aproape refuzându-ți dreptul să respiri. În al doilea rând, dacă imaginația refuză să coopereze, vin în ajutor ilustrațiile realizate de „Tim cel Crud” (off-topic: nu el e cel crud). Am dat peste o replică dintr-un film cu ceva timp în urmă, vorbesc despre Lilo and Stitch… era vorba despre o familie, small and broken, but still good. Exact asta ar putea forma și copiii lui Burton: o familie ciudată, dar iubitoare.

Tim Burton are mulți fani, dar mulți oameni nu îi înțeleg modul de a prezenta lumea (ei pierd). Poate veți fi întrebați de ce ar vrea cineva să-i citească poeziile. De ce nu? Cum spuneam, nu sunt pentru oricine, dar merită să le fie acordată atenție, să fie analizate dincolo de suprafață. Închei acum, dar nu înainte să vă rog să vă întoarceți la poezia cu care am început – da, cele două versuri – și să-mi spuneți: cine sunt monștrii, copiii creați de Burton sau oamenii „normali”?

Text online (în engleză)

The Melancholy Death of Oyster Boy – audio

Melancolica moarte a Băiatului-Stridie: citită de Marius Chivu

by Elena Atudosiei

Tags: copilarie, humanitas, melancolica moarte a baiatului stridie, poezie, recenzie, the melancholy death of oyster boy, tim burton

This entry was posted on February 28, 2014 at 9:40 am and is filed under Recenzii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.