Își savura viața. Îi plăcea cu ardoare să nască, să muncească la câmp, să mănânce, să bea și să doarmă, să măture, să deretice prin casă și să audă cum o laudă femeile din sat pentru istețimea ei la muncă și cusut; chiar și sfada cu omul ei îi cădea bine, căci le întețea pasiunea unuia pentru celălalt. De aceea mama întâmpina fiece zi cu dor de viață. (p 21)
Ca un mic detaliu, vă spun de la început că eu nu am ediția apărută la Polirom, ci una din 1970, de la editura Univers. Nu mi-a plăcut coperta cărții pe care o am eu și nici nu știu cât de ușor se mai poate găsi, motiv pentru care am ales una ce atrage atenția mai repede. În fine… sunt ani buni de când îmi este cunoscut numele Pearl S. Buck, dar abia acum am luat romanul Mama de pe raft și l-am citit. Nu e el cel mai interesant, adevărat, dar nici nu cred că merită să fie trecut cu vederea și nu ar trebui să vă facă să renunțați ușor la textele acestei autoare.
Personajele nu au nume, ele apar în fața noastră doar cu grade de rudenie. Știți cum sunt satele unde toată lumea e înrudită cu (aproape) toată lumea într-un fel sau altul… sau măcar se cunosc de ani buni? Cam aceeași situație e prezentată și aici. Nu știm concret cine e mama pentru că ea reprezintă mai mult decât o singură persoană. Prin acest personaj, este spusă povestea unor femei care au devenit parte a feței necunoscute a trecutului. Identitatea lor a dispărut în timp. De ce ar fi rămas consemnată undeva? Doar viețile lor nu au jucat vreun rol important în istorie, cel puțin nu acolo unde contează cel mai mult.
Mama trăiește într-un sătuc din China dinaintea instaurării regimului comunist. Muncește toată ziua, are grijă de familie și înfruntă orice obstacol ar apărea în calea ei. Firul narațiunii urmărește modul în care personajul se transformă de-a lungul anilor, cu bune și cu rele, cu bucurii mărunte și nenorociri care pot urmări un om o viață întreagă. Nu există perfecțiune în lumea mamei și nici siguranța unui final fericit. Există în schimb un ritm ce trebuie urmat, tradiții, multă durere, forță și un strop de speranță.
Și aici, la fel ca în alte romane din diferite spații culturale, găsim personaje feminine puternice. Dar forța lor nu stă în bani, poziție socială sau în posibilitatea de a lua decizii importante ce ar putea decide soarta unui grup (fie că vorbim despre o comunitate sau chiar despre o țară). Cu toată sărăcia și loviturile care le fac viața grea, femeile merg mai departe și nu permit destinului să le distrugă spiritul. Muncesc, iubesc, urăsc, văd cum le cresc copiii și trec de la tinerețe la bătrânețe parcă pe neașteptate. Timpul nu stă pe loc nici pentru Mamă, nici pentru lumea care se schimbă în jurul ei.
Mai trebuie să menționez încă un detaliu înainte de încheiere: legăturile dintre femei nu sunt mereu un motiv de mândrie. Sunt scene în care le vedem cum se ajută în momente de cumpănă, dar și altele care arată cât de mult rău pot face. Nu am fost surprinsă când am găsit iar adusă în discuție obsesia de a naște fii, pentru ca la scurt timp să ni se arate cum tot femeile trebuie să se îngrijească de toată lumea. La ce se ajunge? La conflicte, insulte, tragedii și perpetuarea unor idei toxice ce afectează întreaga comunitate.
Sper să reușesc să mă întorc la romanele scrise de Pearl S Buck în curând (aștept recomandări). Mult mai simplă decât mă așteptam, Mama e… vie. Cred că acesta e cuvântul cel mai potrivit. Rămân întrebări fără răspuns și povești care ar fi putut fi dezvoltate mai mult, dar este o carte ce nu ar trebui să fie ignorată, indiferent de țara în care trăim și de anii care ne despart de momentul publicării romanului.
by Elena Atudosiei
