După ce în 2007 a apărut În Țara Miticilor. De 7 ori Caragiale, în 2011 Ioana Pârvulescu ne aducea lucrarea Lumea ca ziar. A patra putere: CARAGIALE.
Volumul e structurat pe șase părți principale: În căutarea unei lumi oglindite; Ocolul lumii cu viteza gazetei; În umbra gazetei, Caragiale; În umbra lui Caragiale, gazeta; Curajul lui Caragiale; Lumea ca ziar. Pe lângă acestea se adaugă Cuvântul înainte (unde autoarea vorbește despre scurta întâlnire a bunicului ei, Ioan Vintilă, cu „un Caragiale elegant, serios, de o politețe dusă până la protocol”), Note, Anexe, Caragialesc și D’ale presei (contraziceri, nenorociri, știință, literatură, caricaturi, reclame etc). Textul vine însoțit de zeci de decupaje din gazetele vremii lui Caragiale, fragmente de istorie măruntă, „de citit, nu de privit”.
Ioana Pârvulescu încearcă să găsească răspunsuri pentru două întrebări: despre rezistența operei comice a lui I.L. Caragiale și despre viața din vremea lui. Personajele care ne țin companie până la final sunt Presa și autorul Momentelor. Se conturează „o teorie nouă cu privire la curajul artistic al lui Caragiale și la poetica lui”.
„Arta lui poetică este ziarul…” aceasta este teza ce stă la baza lucrării. Datorită ziarelor se poate reconstitui atmosfera de sfârșit de secol 19. În ele a găsit dramaturgul o bogată sursă de inspirație și nu s-a sfiit să folosească într-un mod genial toată materia primă oferită de gazetă. Un exemplu oferit este cel al schiței Bubico, pusă în legătură atât cu unele anunțuri din ziare, cât și cu o istorioară narată de generalul Ivolghin în Idiotul lui Dostoievski (nu contează dacă acesta a fost citit sau nu de Caragiale).
Ziarul era perceput ca fiind „producător de vulgaritate”. Ceea ce pe noi nu ne mai afectează astăzi, îi deranja pe oamenii secolului 19. Și totuși era citit. Cititorii gazetei erau și cititorii lui Caragiale. Da, percepeau altfel decât noi lucrările acestuia și probabil acesta a fost și motivul pentru care mulți critici le-au considerat efemere. Dar ele au rezistat în timp, chiar dacă unele aspecte sunt pierdute din vedere (un exemplu simplu ar fi costumul de marinar purtat de Goe: dovada obișnuitului vs singularizarea personajului).
Caragiale a lărgit limitele esteticului, a fost original și receptiv. S-a creat o strânsă legătură cu gazeta: „Umbra presei îl urmărește permanent pe Caragiale, fără să-i încurce pașii”. Ioana Pârvulescu avansează ideea că avangarda literară n-ar fi existat fără ajutorul presei, pentru ca în final să puncteze faptul că întâlnirea dintre personajele cărții ei (cât de diferite ar fi fost unul fără altul!) „a fost un mare noroc al ghinionistei literaturi române”.
A fost o adevărată plăcere să citesc Lumea ca ziar; aproape ca lectura unui roman. E o carte delicioasă, în care este îmbinat utilul cu plăcutul, cu un strop de umor din articolele de ziar… ca fapt divers, am aflat că și acum o sută de ani se vehiculau în presă știri despre sfârșitul lumii și despre „holera păsărilor”. Sunt sigură că modul în care se prezintă lucrarea va fi apreciat mai ales de către studenți.
by Elena Atudosiei
