Liniște

March 22, 2015

liniste elitere

Cât de sfioasă crește noaptea, pălind încet din scară-n scară
Și câtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele
Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele,
S-alege albă și scânteie ca un ban nou într-o comoară.

Lângă habuz, leandrul fraged din cînd în cînd arunc-o floare,
Iar apa-nrumenind o clipă, când își reface-oglinda-n lună,
În loc de-o floare vede două cum tremurând se împreună
Ca două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare.

Vedenii lunecă sub ramuri ca-n nopțile de Sânziene,
Când crinii albi pornesc pe drumuri feriți de orișice ispită,
Iar eu, pășindu-le pe urmă, trec ca o umbră fericită
Ce-ar rătăci pierdută-n tihna Câmpiilor Elizeene.

În slavă brațele-amândouă le-nalți atunci, și-n noaptea clară
Îngenunchind, sărut pământul și-i mulțumesc, simțind în mine
Nădejdea tinereții mele, nădejdea clipelor senine
Cum iar se-aprinde și scânteie ca un an nou într-o comoară.

by Dimitrie Anghel

Image source: any-s-kill

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *