La țigănci

December 3, 2016

la-tiganci-mircea-eliade-elitereDe ceva timp, am avut un chef nebun să citesc ceva de Mircea Eliade, însă după atâtea romane în limba engleză mi-a venit ideea de a reciti nuvela fantastică La țigănci,  pe care am văzut-o într-o versiune dramatizată la teatru, în perioada liceului. Așa cum poate știți, protagonistul nuvelei este Gavrilescu, un profesor de pian care își duce traiul de pe o zi pe alta, având sufletul înecat în banal și în neîmpliniri atât financiare cât și artistice. Gavrilescu este un om nefericit, care are adesea monologuri interioare, deși intră în conversații și cu ceilalți călători, tânjind după puțină atenție, și se simte sufocat de viața sa mediocră și plină de rutină pe care o duce.

„Eu, cum vă spuneam, reîncepu Gavrilescu, trec regulat cu tramvaiul ăsta de trei ori pe săptămînă. Pentru păcatele mele, sînt profesor de pian. Zic pentru păcatele mele, adăugă încercînd să zîmbească, pentru că n-am fost făcut pentru asta. Eu am o fire de artist…”

Totuși, Gavrilescu este însetat de cunoaștere, iar subiectul despre casa misterioasă a țigăncilor îi stârnește curiozitatea să afle mai multe informații. Măcar așa mai poate ieși din cumplita rutină care îi macină existența. El pare uneori a fi absent sau pur și simplu distrat sau visător, de parcă ar încerca să evadeze cumva într-un spațiu prielnic sufletului său de artist. Sînt artist, spuse Gavrilescu (…) Pentru păcatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pură. Trăiesc pentru suflet…”

Motivul arșiței, care apare obsesiv pe parcursul narațiunii și de care se tot plânge Gavrilescu, poate semnifica viața sa mediocră, iar admirația profesorului pentru Colonelul Lawrence al Arabiei poate fi dorința lăuntrică a protagonistului nostru de a ieși din cotidian și de a explora locuri necunoscute precum la țigănci, un loc obscur considerat un subiect tabu și rușinos de către unii dintre călătorii din tramvai. Gavrilescu îmi pare un personaj destul de ciudat cu monologurile și conflictele sale interioare. Pare destul de confuz, zăpăcit și pe alocuri enervant cu obsesiile lui cu privire la arșiță, neîmplinirea sa profesională și autoînvinovățirea constantă referitoare la deciziile greșite luate în trecut, care au dus la viața lipsită de satisfacții din prezent.

Bordeiul țigăncilor este spațiul sacru în care legile din lumea profană nu se mai aplică: timpul trece mai lent, oglinzile, paravanele, pereții și covoarele își schimbă forma, consistența și uneori par să se întrepătrundă, iar cele trei fete (țiganca, grecoaica și evreica) par a fi niște preotese care ascultă „spovedania” legată de trecut a lui Gavrilescu și îl ademenesc într-un joc aparent infantil (protagonistul trebuie să ghicească cine este țiganca)… joc pe care bărbatul îl pierde de fiecare dată. Fetele se învârt în cerc precum nisște iele, iar Gavrilescu este prins în vârtejul supranatural pe care nu îl înțelege și căruia nu îi poate rezista.

„(…) încercă sa se oprească, sa se smulgă din mîinile acelea care-l învîrteau în iureș, ca într-o horă de iele, dar îi fu peste putință să se desprindă. Simțea în nări dogoarea trupurilor tinere și parfumul acela exotic, depărtat, și auzea în el, dar și în afara lui, pe covor, picioarele fetelor dănțuind. Simțea de asemenea că hora îl poartă ușor, printre fotolii și paravane, către fumul încăperii, dar după cîtva timp renunță să se mai împotrivească — și nu-și mai dădu seama de nimic.”

Ceea ce urmează jocului fetelor reprezintă scena cea mai interesantă și misterioasă din nuvelă datorită elementelor suprarealiste care dau senzația de oniric, dar și de o posibilă halucinație. Cineva scria pe Goodreads că Gavrilescu ar fi putut simți efectele opiului, deoarece Eliade obișnuia să consume acest narcotic, însă nimic nu este menționat clar în nuvelă. Putem face totuși speculații, iar indiciul de la care putem porni este faptul că țiganca îl sfătuiește pe Gavrilescu să nu bea prea multă cafea. Poate că baba i-a pus ceva în acea cafea sau poate că protagonistul a început să halucineze tocmai din cauza cafelei.  Pe de altă parte, mi-ar fi plăcut să cred că visul ciudat al lui Gavrilescu este un simbol al purgatoriului sau chiar al iadului – întunecat, cu o căldură sufocantă, unde obiectele din decor prind viață și se mișcă singure – însă Gavrilescu îmi pare din ce în ce mai derutat după revenirea la lumea reală, în loc să fie mai liniștit și purificat.

„Eu venisem aici din simplă curiozitate. Mă interesează lucrurile noi, necunoscute. Mi-am spus: Gavrilescule, iată o ocazie să-ți îmbogățești cunoștințele. N-am știut că e vorba de jocuri naive, copilărești. Vă închipuiți, m-am văzut deodată gol, și auzeam voci, eram sigur ca dintr-un moment în altul… înțelegeți ce vreau să spun…”

Eugen Simion spunea că nuvela lui Eliade este „o alegorie a morții”, iar ultima parte (de la întoarcerea lui Gavrilescu în planul profan până la sfârșitul cărții) are simboluri clare în această privință: de la moartea sau plecarea din București a cunoscuților protagonistului, întâlnirea cu birjarul care a fost dricar în tinerețe, până la revederea cu Hildegard, marea iubire a lui Gavrilescu. Ea este acea prezență nepământeană pe care Gavrilescu practic putea să o aleagă de la bun început când intrase la țigănci, însă el a ales-o la sfârșit, pentru că nu mai avea altă opțiune. Până și baba îi spune lui Gavrilescu despre Hildegard că: „Mai e doar nemțoaica. Ea nu doarme niciodată…”

Nu-mi vine să cred că încă mă fascinează această nuvelă datorită suspansului și misterului pe care povestea le degajă și datorită simbolurilor care fac această lectură o experiență inedită la orice vârstă. După atâția ani, deși încă mai știam în mare despre ce era vorba în nuvelă, am rămas surprinsă de detaliile pe care le-am uitat; așa că, implicit, am redescoperit povestea. Mai mult, am privit-o dintr-o perspectivă nouă, ceea ce nu se întâmplă cu toate cărțile, deoarece anumite impresii din școală sunt greu de schimbat.

by Alina Andreea Cătărău

Tags: , , , , , , , , , , , ,

One Response to La țigănci

  1. To Read or Not to Read | eLitere on January 31, 2017 at 7:59 am

    […] La țigănci December 3, 2016 […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *