„Nu am cunoscut cu adevărat în Tokyo (și nici în Occident) altă societate decât cea a curtezanelor”, spunea scriitorul japonez Nagai Kafu. Pare deci logic ca romanul Komayo. Povestea unei gheișe (apărut la editura Humanitas) să fie construit pe baza cunoștințelor (și a experiențelor) autorului despre cartierele de plăceri, printre gheișe, actori și prostituate.
Suntem purtați în timp și spațiu, în Japonia de la începutul secolului al XX-lea, într-o lume străină nouă, dar despre care Kafu ne vorbește într-un mod clar, simplu… uneori mult prea simplu. Nu este doar povestea lui Komayo, femeia care se întoarce la meseria cândva abandonată; este povestea mai multor gheișe care interacționează (sau nu) cu protagonista, dar care sunt doar schițate. Excepțiile de la această regulă sunt puține. Nu avem multe ocazii să vedem dacă modul în care le descrie naratorul reflectă în totalitate caracterele lor.
Ceea ce putem observa este faptul că bărbații (în special Yoshioka și Segawa) își ascund mereu adevăratele intenții față de Komayo; jocul cu perspectivele narative oferă cititorilor posibilitatea să înțeleagă motivațiile din spatele acțiunilor, să vadă ce simt și ce gândesc personajele fără a exista restricția unui singur punct de vedere. În același timp, ajungem la concluzia că nici un personaj nu este în totalitate credibil.
Udekurabe (Competiția) este titlul original al romanului; în engleză a fost tradus ca Rivalry… și pe bună dreptate. Indiferent dacă e vorba de iubire, sex sau statut social, fiecare temă stă sub semnul rivalității (între gheișe, actori, oameni de afaceri). De asemenea, observăm competiția între trecut și prezent (mai ales prin ochii lui Gozan și ai scriitorului Nanso Kurayama), între tradiție și modernizarea după model occidental. Se încearcă evidențierea frumuseții trecutului și se resimte tonul melancolic ce reflectă atitudinea lui Kafu. Și totuși, oricât de interesantă ar fi ideea în sine, e mult prea puțin dezvoltată și lasă impresia de superficial.
În funcție de preferințele cititorilor, simplitatea romanului îi poate încânta sau îi poate deranja. Povestirea nu prezintă digresiuni inutile sau un limbaj încărcat de metafore, dar voiam mai multă complexitate, mai mult simbolism și personaje care nu vor dispărea repede din amintirile mele. Am înțeles că viața gheișelor nu e roz, că uneori erau și sunt văzute doar ca un pic mai mult decât prostituate, că durerea și rușinea fac parte din viața lor de zi cu zi, că dragostea e ceva frivol și nu ajută la asigurarea unui viitor stabil. Nu trebuie să cauți informațiile cu lupa… și poate n-ar fi fost chiar un minus dacă nu ar duce la acțiuni și reacții previzibile, care tind să sfarme farmecul lecturii.
Finalul e brusc și destinele multor personaje rămân necunoscute, dar ne putem imagina ce ar urma pe baza informațiilor puse la dispoziția noastră. Ritmul alert și stilul simplu fac din această poveste o lectură ușoară, potrivită pentru o zi liberă. Nici nu-ți dai seama când termini de citit, dar așteptările prea mari vor rămâne neîmplinite.
by Elena Atudosiei
