Cu ceva timp în urmă, am văzut la TV câteva secvențe dintr-un film despre viața Papei Ioan Paul al II-lea, dar orele târzii nu mi-au îngăduit să îmi satisfac curiozitatea. Așa că gândul de a-l vedea mi-a rămas în minte, până acum câteva zile, când m-am eliberat de majoritatea examenelor. De ceva vreme mi-am dorit să aflu mai multe despre viața omului din spatele fostului Suveran Pontif, iar filmul pe care îl voi prezenta, m-a făcut să înțeleg contextul istoric, în care Karol Wojtyla a trăit și și-a găsit menirea. Îmi amintesc că l-am văzut pe papă de câteva ori la TV, dar gestul care m-a impresionat cel mai mult a fost acela când a sărutat pământul, după ce a ajuns la București, în anul1999. Chiar dacă nu sunt catolică, l-am perceput pe papă ca pe un om blând cu o inimă mare – un om care nu ar fi certat pe nimeni și nu ar fi spus nimănui vreo vorbă care să jignească.
Karol: omul care a devenit papă (Karol – Człowiek, który został Papieżem) este un miniserial TV, apărut în anul 2005, regizat de Giacomo Battiato, care include în distribuția sa actori polonezi, italieni, francezi, germani și canadieni. Scenariul are ca sursă de inspirație cartea lui Gian Franco Svidercoschi, intitulată Storia di Karol și urmărește firul vieții lui Karol Wojtyla, din vremea studenției sale în Cracovia, până în momentul alegerii sale ca Suveran Pontif la Vatican.
Filmul ne prezintă Polonia anului 1939, ocupată de naziști, unde evreii și polonezii sunt torturați sau împușcați pe loc, sub pretextul rasial sau pentru că naziștii considerau cultura poloneză inferioară culturii germane. Tumultul războiului și ororile regimului ar face pe oricine nu doar să își piardă credința, dar și mințile. Totuși, Karol (Piotr Adamczyk) un student de 19 ani, pasionat de scris, teatru și de sport, are o revelație într- o noapte, când ajunge din greșeală în casa unui croitor. Acesta îi spune lui Karol că nu trebuie să își piardă credința în Dumnezeu, pentru că naziștii poti fi învinși cu ajutorul iubirii, nu cu armele, și că aceștia vor dispărea, pentru că răul se distruge din interior. Dacă dragostea nu va învinge, răul se va întoarce sub o altă formă. Vorbele simple, dar înțelepte ale bărbatului au un impact mare asupra lui Karol, care decide să renunțe la cariera sa teatrală și la atașamentul său față de Hania (Malgoisa Bela) pentru a-și dedica viața lui Dumnezeu. La început nu este sigur dacă a ales acest drum pentru a se ascunde de haosul creat de război sau dacă aceasta este chemarea lui, dar mai târziu el va înțelege că acest drum a fost cea mai bună alegere a sa.
Încă dinainte de a deveni preot, Karol este altruist și patriot, un om care nu ezită să îi ajute pe oamenii nevoiași, iar la scurt 
timp după izbucnirea războiului dorește să se înroleze în armată. Karol, împreună cu prietenii săi, încearcă să mențină în viață cultura poloneză, jucând în secret piese de teatru și recitând poezii, într-un teatru improvizat. Ca preot, Karol propăvăduiește idea că oamenii nu trebuie să răspundă violenței cu ură și agresivitate, ci cu iubire și cuvinte frumoase. El este un om bun la suflet, care îi iartă pe cei care au complotat împotriva sa, inclusiv pe spionul trimis de regimul comunist sau pe naziști, ale căror atrocități au depopulat Polonia și i-au forțat pe mulți dintre supraviețuitori să fugă în America. Pentru a săvârși astfel de acte de bunătate, cred că cineva trebuie să iubească oamenii nespus de mult, iar o astfel de persoană, cu o inimă atât de mare, merită cele mai frumoase daruri pe care viața i le poate da. Iar în cazul lui Karol Wojtyla, viața i-a dat șansa de a propăvădui Cuvântul Domnului.
Înainte de a vă lăsa să meditați asupra acestei recenzii sau de a vedea filmul, în caz că nu l-ați vizionat până acum, trebuie să menționez faptul că scenele sunt foarte realiste, violente și nu sunt recomandate persoanelor slabe de inimă sau celor care pot fi ușor afectate emoțional. În general evit filmele care au ca temă războiul, dar acesta mi s-a părut foarte tentant și nu am putut refuza oportunitatea de a-l vedea. Chiar dacă scenele de război mi-au lăsat un gust amar, pentru că lucruri similare sau chiar mai rele s-au întâmplat în realitate, acest film m-a făcut să înțeleg că speranța și credința sunt două instrumente esențiale pentru supraviețuire în momentele de criză. Papa Ioan Paul al II-lea ne-a învățat că dragostea poate schimba lumea și o poate face un loc mai bun… măcar puțin mai bun.
by Alina Andreea Cătărău
