Întunericul schimbă realitatea mai ales când eşti singur. Întunericul desface lacătele cuştii în care îţi ţii imaginaţia. Întunericul face totul posibil. (p 160)
Şi, aşa cum probabil e de aşteptat, nu aduce la viaţă fluturi, un peisaj de vară sau amintiri frumoase. Te aruncă într-un coşmar croit de propria ta minte, având drept bază ceva, orice, cât se poate de real. În întuneric, atunci când eşti singur şi îţi este teamă, cine mai stă să afle ce e adevăr şi ce e o simplă iluzie?
Pe acest principiu este construită şi o bună bucată din romanul Jocul lui Gerald al lui Stephen King (Nemira, 2008). Un joc sexual se termină într-un mod neaşteptat când Gerald are parte nu de plăcere, ci de puţină moarte, iar Jessie Burlingame (soţia) rămâne legată cu cătuşe de tăblia patului. Prima problemă este cum se va elibera. A doua, mult mai importantă, este cum va scăpa de umbrele trecutului, de eclipsa care revine obsedant şi-i dirijează viaţa spre autodistrugere.
Vă spun sincer, oricât de bestseller ar fi această carte, primele (aproximativ) cincizeci de pagini m-au plicitisit atât de mult încât am abandonat-o de vreo trei ori până m-am hotărât într-o zi să fac un efort şi să o termin. Am trecut de pragul cu pricina şi m-am bucurat să descopăr ceva mai mult decât mă aşteptam. Căsnicia aparent fericită dintre un avocat de succes şi o fostă profesoară, nevoia lui Gerald de a domina în pat, vocile din mintea lui Jessie… toate acestea sunt doar un prim nivel al poveştii.
Ce e mai înfiorător aici nu sunt elementele supranaturale. De altfel, acestea nici măcar nu există cu adevărat (sau există? Poate s-au pierdut în întuneric). Încercările disperate ale lui Jessie de a se elibera sunt întrerupte de amintiri care ies la suprafaţă într-un mod nu tocmai plăcut. Două zile: destul timp pentru ca protagonista să fie pusă faţă în faţă cu secrete pe care ar fi vrut să le uite, despre care ar vrea să creadă că sunt doar un alt coşmar. Dar uneori realitatea e mai înspăimântătoare decât imaginaţia şi o întâmplare din copilărie poate afecta întreaga viaţă a unui om.
Încet, dureros, Jessie se întoarce spre sine pentru a (se) înţelege, pentru a regăsi şi accepta diferitele faţete ale propriei personalităţi. „Tovarăşi” îi sunt un câine înfometat care se hrăneşte din Gerald şi figura unui om ce pare rupt din altă lume, deci femeia nu are altă şansă decât să se salveze singură, indiferent de consecinţe. Totul se leagă, chiar şi începutul acela plictisitor. Imaginea va fi limpede la final, în momentul în care vocea protagonistei anunţă nu doar ce a fost, ci şi ce speră că va fi.
S-ar putea să mă îndrept spre Salem’s Lot de aici. Nu ştiu, mă mai gândesc. Îmi place cum scrie Stephen King şi sunt multe titluri care mă tentează. Oricum, aruncaţi o privire peste Jocul lui Gerald, îl veţi termina repede după ce treceţi de acea primă parte. Have fun with it!
by Elena Atudosiei
