În numele mamei

December 29, 2016

in-numele-mamei-recenzie-elitereÎn numele tatălui: așa începe semnul crucii. În numele mamei începe viața. (p 8)

Nu mai am o relație apropiată cu religia de mulți ani, dar când am redescoperit această cărticică ascunsă pe un raft… pur și simplu nu am putut să nu o citesc. E vorba de un text foarte, foarte scurt: În numele mamei (In nome della madre), scrisă de Erri de Luca. Autorul pornește de la scena nașterii lui Iisus Hristos și țese povestea din perspectiva Mariei (sau Miriam). Stăm alături de ea pe toată durata sarcinii, auzim despre vestea primită de la înger și stăm martori tăcuți în prima noapte a pruncului.

Chiar dacă am trecut-o cu vederea de multe ori, până la urmă am citit povestioara cu drag datorită ideii surprinse în citatul de mai sus. Mama e punctul de unde pornește totul, acolo unde e începutul vieții. Spre ea ne îndreptăm privirea cu înțelegere și curiozitate. Dinspre ea vine multă afecțiune, dar teama nu este absentă. Sarcina și nașterea sunt urmate de momente duioase între mamă și copil. Cititorul nu uită cine este pruncul, dar elementul divin trece oarecum pe plan secund până la ivirea zorilor. Pentru câteva ore, un moment din eternitate, nu există decât aceste două ființe: femeia, mama care-și ține pruncul și se gândește la viitorul lui, și băiețelul (Ieshu) protejat de brațele ei.

Desigur, vor fi și alte personaje: Iosif, mai multe voci ce se ridică împotriva lui Miriam, prezența amenințătoare a romanilor. E un tablou mai mult schițat, dar viu. Simți mișcările comunității și vorbele grele, arunci o privire asupra unor legi și tradiții… dar te întorci la ce este cu adevărat important aici: gândurile Mamei și formarea unei familii, aspecte care nu ne sunt complet străine. Lectură plăcută!

Mai mult decât ziua, te va uimi noaptea. Este o poală largă plină ochi cu luminițe. -…- Așa e noaptea, o mulțime de mame iluminate, care se numesc stele: dintre toate, eu sunt a ta. (p 35)

by Elena Atudosiei

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *