Aş vrea să pot, din răsputeri, aşterne
tot ce simt,
pierdută umbră.
Doar că dincolo de tot ce simt
stă, înţepenit şi singur,
un felinar.
Un felinar stins.
Iar acest stins felinar
aşteaptă trecătorii în zadar.
Singurătatea lui
depăşeşte tăcerea anotimpurilor,
foşnetul frunzelor,
glasul nopţilor…
Mi s-a părut puţin ciudat
în clipa-n care-un tânăr agitat
trecuse, noaptea, singur, cam târziu,
pe lângă felinarul stins,
pustiu.
Nimic!
Nimic şi-n ziua care a urmat –
Opt, nouă, zece umbre-am numărat.
Dar felinarul,
înghiţind în gol, în sec
nu a deschis asupra-i niciun bec.
Nu s-a aprins nici anul ce-a urmat.
Dar nici al doilea,
şi nici celălalt.
Şi-am înţeles, pe urmă
Un secret –
nu are rost ca eu să mai aştept,
căci felinarul, ce-n trecut lumina bine
în fapt te aştepta
numai
pe tine.
Image source: scheinbar
by Ruben-Laurențiu Venicius
