Domnişoara Christina

February 24, 2014

domnisoara christinaAstăzi vă scriu despre o carte specială pentru mine, pe care o am în bibliotecă din 2005 şi pe care am citit-o de mai multe ori decât aş vrea să recunosc; de fiecare dată cu plăcere, cu sufletul la gură… şi niciodată nu am sărit nici măcar un rând. Este vorba de Domnişoara Christina (1936) a lui Mircea Eliade. Mă pot întoarce astfel la versiunea românească a poveştilor cu vampiri: povestea cu strigoi; şi nu e chiar acelaşi lucru, dacă stăm să ne gândim că în folclorul nostru nu întâlnim „vampiri”, cel puţin nu aşa cum sunt ei prezentaţi în Occident.

Acţiunea acestei cărți, are loc la jumătatea anilor ’30 şi acoperă o perioadă de doar câteva zile şi – mai ales – nopţi. Tot ce este cu adevărat important se întâmplă noaptea; zilele stau tot sub semnul întunericului, fiind doar punţi de legătură între momentele în care prezenţa unui altceva se manifestă dincolo – sau dincoace – de vis. Locaţia e conacul familiei Moscu, undeva în câmpia Dunării de Jos. Suntem invitaţi să observăm trăirile care ies la suprafaţă atunci când ordinea firească a lucrurilor este perturbată de supranatural.

Personajele sunt puţine la număr, dar fiecare atrage atenţia cititorului. Îl cunoaştem mai întâi pe pictorul Egor Paşchievici, apoi pe Sanda, fata mai mare a doamnei Moscu. Femeia nu-şi aparţine niciodată în totalitate, fie alunecând încet spre nebunie, fie având raţiunea pierdută în negura trecutului. Profesorul Nazarie a sosit pentru săpăturile de la Bălănoaia, iar doctorul Panaitescu apare mult mai târziu, fiind şi primul care încearcă fără succes să scape din ghearele acelui loc. Şi ajungem şi la personajele cele mai fascinante: Simina (o fetiţă de nouă ani, sora Sandei) şi însăşi Christina; vom vorbi despre ele puţin mai încolo.

domnisoara-christina-979836l-imagineSă ne oprim asupra titlului, unul atât de simplu în aparenţă încât nu m-ar mira ca multe persoane să-l treacă pur şi simplu cu vederea. De ce numele acesta? Ea este cea în jurul căreia gravitează totul, care controlează tot ce se petrece în conac. Chiar şi un detaliu mic precum apariţia lui h în prenume ar trebui să ne dea de gândit; ne atrage atenţia asupra faptului că protagonista nu face parte din normalitate. Ea este strigoiul, fiinţa (cel puţin în teorie) nemuritoare, care se îndrăgosteşte de un muritor, de Egor, şi ar fi dispusă să facă orice pentru ca şi el să o iubească. Sună cunoscut? Ar trebui; paralela cu Luceafărul lui Eminescu e mai mult decât evidentă şi simbolurile ne sunt oferite pe tavă. Ştim despre ea că a fost sora doamnei Moscu, că era foarte frumoasă şi foarte violentă, că ar fi fost ucisă de amantul ei în timpul răscoalei din 1907… şi cam atât. Restul poveştii ei, înainte şi după moarte, e învăluit în mister. De ce domnişoara? Astfel era cunoscută în timpul vieţii şi lucrurile nu s-au schimbat nici treizeci de ani mai târziu; acest respect pare mai degrabă să ascundă doar teama oamenilor că vor fi pedepsiţi dacă i se vor adresa altfel.

Christina este într-adevăr undead, dar nu s-a rupt niciodată de feminitatea ei (şi vedem asta chiar şi în gelozia ei pe Sanda, logodnica lui Egor); a rămas exact ca în tabloul din camera ei: „o fată foarte tânără, îmbrăcată într-o rochie lungă, cu talia subţire şi înaltă, cu buclele negre lăsate pe umeri -…- Pluteau mult dor şi multă jale în ochii domnişoarei Christina” (p37). Ar vrea să poată distruge bariera dintre viaţă şi moarte, să-şi împlinească iubirea, dar tot ce ţine de ea este nenatural, artificial… din alte vămi. În plus, ea nu e doar „fecioara” îndrăgostită, luceafărul capabil să înfrunte orice blestem pentru a atinge absolutul. Ea este demonul care se hrăneşte cu sângele şi energia celor din conac, de al cărui nume se sperie oamenii din sat; ea şi sufletele care-i sunt supuse nu fac decât să-i distrugă pe cei care se împotrivesc lor.

Simina e dublul mătuşii ei, este la fel de frumoasă şi de crudă cum era Christina. Tot ce o reprezintă, de la înfăţişare la atitudine, este specific nu unei fetiţe, ci unei femei seducătoare, care ştie că poate manipula pe oricine: „Parcă ar fi fost o păpuşă; o frumuseţe atât de perfectă, încât părea artificială. -…- câtă feminitate în mersul ei, câte farmece în gesturile ei mici şi rotunde. -…- Era severă, rece, poruncitoare” (pp 28-29). Nepoată şi mătuşă, sunt personaje fascinante deoarece nu pătrundem niciodată cu adevărat în gândurile lor; ele rămân învăluite în mister, lipsite de teamă, dincolo de obişnuit.Domnisoara-Christina

Cartea este o poveste de groază din care, odată intrat, cu greu mai poţi ieşi. Atmosfera e apăsătoare şi simţi teroarea care guvernează vieţile celor (încă) vii: „Să simţi cum cineva se apropie de tine şi se pregăteşte să te asculte, cineva pe care nu-ş vezi, dar a cărui prezenţă o simţi în bătaia sângelui şi o recunoşti în sclipirea ochilor vecinului tău” (p 24). Două lumi se ating, se împletesc atât de strâns încât nu mai poţi şti ce ţine de uman şi ce aparţine unui altundeva… şi toate datorită omniprezenţei Christinei, care păşeşte din vis în spaţiu. Până şi timpul îşi schimbă cursul, oamenii părând să se reîntoarcă la starea de furie simţită la revolta din 1907; cercul blestemului se cere închis, amintirile trebuie să fie îngropate şi strigoiul trebuie să moară cu adevărat.

Nu am de gând să dezvălui mai multe despre destinele personajelor, dar mai trebuie să spun un lucru: nu mă interesează ce spune critica literară despre acest text, motiv pentru care nici nu am căutat alte opinii oficiale. Poate că această combinaţie de erotic, groază şi fantastic nu este chiar pe placul tuturor, dar iubitorii acestui gen de scriere se vor întoarce la ea şi o vor citi cu plăcere de fiecare dată.

Ecranizarea din 1992

Trailer: Domnișoara Christina 2013

by Elena Atudosiei

Tags: , , , , , , ,

2 Responses to Domnişoara Christina

  1. De ce l-am admirat pe Adrian Pintea | eLitere on December 22, 2014 at 6:53 pm

    […] și Eminescu, Adrian Pintea a jucat în Pădureanca, adaptare după romanul lui Ioan Slavici, în Domnișoara Christina (versiunea din 1992, după nuvela fantastică a lui Mircea Eliade), în seria Iancu Jianu, dar și […]

  2. book tag | eLitere on February 25, 2015 at 10:04 am

    […] Domnișoara Christina (Mircea Eliade): mă întorc cu drag la poveste, îmi place să o redescopăr pe […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *