Dragilor, astăzi vreau să vorbim despre o carte pe care sunt sigură că o știm cu toții, fiind păstrată undeva printre amintirile din copilărie. Am ales Din lumea celor care nu cuvântă a lui Emil Gârleanu deoarece am recitit-o recent și am simțit nevoia să vă spun și vouă câteva cuvinte despre ea.
Mi-a fost destul de greu să citesc volumul de la un căpat la altul și am ajut nevoie de ajutorul unor scurte pauze. Vă amintiți de Grivei sau de Căprioara? Au cerut multă atenție și nu văd cum cineva ar putea rămâne rece în fața imaginilor descrise. E una din acele situații când vrei să spui că pur și simplu îți place ce ai citit, dar imediat îți dai seama că nu prea poți. Nu pentru că ce ai citit nu ar merita cuvinte de laudă – le merită – ci pentru că au acel ceva care te rănește. Deci nu e suficient să arunci două cuvinte și să treci mai departe, ar trebui să spui câte ceva despre fiecare element mărunt care fie îți strânge inima de durere, fie te face să zâmbești.
Așa cum indică și titlul, universul în care pășim, o altă fațetă a propriei noastre lumi, aparține animalelor și naturii (O rază). Sunt frânturi în care inocența și cruzimea merg împreună, unde realitatea nu iartă. Moartea și durerea se împletesc cu viața și o stare plăcută, un sentiment de bine. Avem parte de multe finaluri, prea puține fericite, dar de regulă familiare. Acum mulți ani notam într-un caiet orice expresie frumoasă îmi ieșea în cale. Am o slăbiciune pentru ele și copilul din mine încă se bucură oricând le găsește. Dincolo de critică literară, de teorii cât mai diferite și cât mai multă obiectivitate, cred că uneori ne prinde bine să să-i luăm de mână pe copiii de acum și să revedem aceste povestiri.
Dacă ați avut parte de o copilărie la țară, veți simți că revizitați acei ani. Indiferent de poveste, de cât de multă tristețe aduce cu ea, atmosfera nu e niciodată apăsătoare. Apreciez modul în care cititorul poate vizualiza fără efort peisajele descrise fără ca naratorul să se oprească mult asupra lor. Melancolia ne va ține companie de la început până la sfârșit. Fie că citim despre gâzulițe, despre diferite animale sau pur și simplu despre frunze sau lumină (ciclul viață-moarte și trecerea timpului sunt teme lesne de observat), e interesant să simți că ești parte a acelei lume. La urma urmei, nu noi suntem cei mai puternici.
Există și posibilitatea să citești cartea și să treci indiferent la următoare. Dar de ce ar face cineva așa ceva? De ce să tratăm poveștile astfel? Sfatul meu este să vă faceți timp din când în când și să citiți o poveste de care vă leagă amintiri plăcute. Lecturați, simțiți și continuați. De secrete și interpretări ne putem ocupa cu alte ocazii.
by Elena Atudosiei
[…] Din lumea celor care nu cuvântă May 1, 2015 […]
[…] certitudine, le-am primit la sfârșitul clasei I – Amintiri din copilărie de Ion Creangă și Din lumea celor care nu cuvântă de Emil […]
[…] Din lumea celor care nu cuvântă a lui Emil Gârleanu e o rămășiță din copilărie. Nu am mai citit povestioarele lui Gârleanu de foarte mult timp, dar asta nu înseamnă că au fost uitate. Locul lor nu poate fi ocupat de alte povești descoperite mai târziu. […]