De 25 de ani încoace, în luna decembrie au loc comemorări, se fac numeroase dezbateri și se scriu editoriale despre Revoluția din 1989. Fără a intra prea mult în domenii și subiecte care iscă opinii divergente și de foarte multe ori scandaluri la tv și în mediul online, voi vorbi despre spectacolul Degeaba al maestrului Tudor Gheorghe, care se bucură de prezența Orchestrei Naționale Radio (sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu), a Corului Madrigal și a unui grup instrumental de rock.
Spectacolul are ca scop păstrarea vie a amintirii victimelor Revoluției din Decembrie 1989 în memoria colectivă și constată cu amărăciune zădărnicia jertfei acestora. Astfel, pe lângă melodiile și momentele recitative tulburătoare închinate celor care au murit în București și Timișoara, maestrul cântă și o serie de colinde care satirizează într-o manieră iscusită însușirile și obiceiurile binecunoscute ale politicienilor – indiferența, egoismul, lăcomia, traseismul politic, etc – puse în antiteză cu speranțele adesea deșarte ale oamenilor simpli.
Chiar dacă acest spectacol a fost transmis la televizor sau îl puteți găsi pe internet într-o versiune sau alta, eu vă recomand să îl vedeți live, deoarece sentimentele trăite în sală nu se pot compara cu nimic altceva. Eu am fost impresionată de acest concert și mi-aș dori să îl pot vedea și la București, pentru că spectacolele din capitală au o mai mare anvergură decât cele din provincie. Deși toate concertele maestrului sunt deosebite și ridică nivelul de profesionalism în materie de evenimente culturale și așteptările publicului foarte sus, Degeaba îți creează de la început până la sfârșit stări variate, de la teamă, întristare, milă, frustrare, silă la speranță.
Toate cântecele te țin cu sufletul la gură, dar eu mă voi opri la Maturizare, cu refrenul „Au făcut copiii noștri dinți/ Mușcă din bunici și din părinți/ Mușcă din văzduh și din pământ/ Mușcă și din morții din mormânt”, este o melodie care, odată ce ți-a intrat în minte, nu te va părăsi niciodată. Maturizare m-a impresionat prin simbolistica bogată a versurilor și prin intensitatea sentimentului de disperare, care se reflectă în vocea artistului, dar și în țipătul chitarelor electrice.
Deși cățeii și lupii din poezia Nu m-am temut de lupii maturi, care precede această
piesă, se referă la oportunism și servilism în scopul ascensiunii pe scara socială și a puterii, tind să cred că melodia trage un semnal de alarmă asupra dezumanizării, a uitării trecutului, fapt care poate duce la repetarea unor greșeli ale istoriei, a lipsei credinței și a speranței, care duc la o suferință fără sfârșit.
Voi încheia aici, sperând că maestrul va continua și la anul această serie de concerte, care a devenit o tradiție în luna decembrie, și vă recomand câteva cântece la care să meditați în acele perioade în care simțiți că se adâncește crevasa dintre dorințele voastre și societate: Pune tată steag la poartă, Degeaba, Vin colindătorii, Rugă la Timișoara, Am venit.
Image source: Jurnal de București
by Alina Andreea Cătărău
[…] Despre maestrul Tudor Gheorghe voi scrie întotdeauna cu plăcere, deoarece fiecare spectacol al domniei sale este realizat cu multă dedicare și iubire pentru cultura română care ne definește, dar care nu este atât de accesibilă din cauza lipsei interesului pentru promovarea ei la nivel de mase. Fără a fi totuși elitist, sau cel puțin n-am sesizat eu acest lucru, Tudor Gheorghe aduce pe scenele țării spectacole dedicate unor poeți ca Grigore Vieru sau Mircea Micu, anotimpurilor, folclorului adevărat, muzicii lăutărești sau reînvie anumite perioade istorice precum perioada interbelică sau aduce un omagiu victimelor Revoluției din 1989 în concertul Degeaba …?! […]
[…] să vă faceți o idee despre spectacolul Degeaba…?!, vă invit să citiți mai întâi articolul meu mai vechi, iar apoi să reveniți aici pentru așa-zisa „parte a […]