De ce toamna-mi vine să scriu
Doar versuri triste și-ntunecate?
De parcă-n sufletu-mi străveziu
Melancolia mi se zbate.
Din ceruri, Tatiana cântă,
Iar picături armonioase
Șoptesc despre iubirea-i frântă
Prin versuri cât mai dureroase.
Când plouă, timpul se oprește,
De parcă lumea ar jeli,
Iar orice gând ce sălășluiește
În minte, pe coală se va ivi.
Nu e nevoie de-artificii
De măștile înșelătoare,
Căci toamna scoate-acele vicii
Din inconștient la-naintare.
Tristeți, singurătate, boală,
Nereușite și frustrări,
Nervi, depresie și-alte stări
Sângerează pe-aceeași coală.
by Alina Andreea Cătărău
