Slovele-mi cad de pe buze
ca fluturi albi zdrobiţi de-un pas neîndurător;
fără vlagă, m-aşez în genunchi pe iarba de smarald,
lângă râul cristalin;
simt cum pietre-mi cresc pe fiecare por,
iar gestul disperat de-a le arunca în apă
nu-mi uşurează durerea pe cât aş vrea.
Mă strâng ca o gheară,
căci ţepi lungi îmi străpung inima,
iar lacrimi ţâşnesc precum un gheizer,
înroşind râul din faţa mea;
colierul de irişi se veştejeşte,
zgâriindu-mi pielea,
iar visele supărate
se strecoară printre gene,
colorând apa-n violet,
Numai crinul din păr
rămâne la locul lui,
deşi se clatină la cea mai mică adiere.
Iau lichidul violet în căuşul palmelor,
Și văd cu multă uimire,
cum răsare un trandafir alb cu margini roşii,
de parcă l-ar fi stropit un poet nervos
cu cerneala propriei simţiri
Raze aurii îmi mângâie faţa,
privesc cerul îmbrăcat în straie azurii…
Aştept un semn…
by Alina Andreea Cătărău
