Dacă stăm să ne gândim, majoritatea oamenilor care au revoluționat lumea proveneau din familii modeste, iar drumul lor spre succes și recunoaștere a avut multe suișuri, coborâșuri și obstacole. Acesta a fost și cazul creatoarei de modă Coco Chanel, a cărei viață este ilustrată în drama televizată cu același nume, apărută în anul 2008 și regizată de canadianul Christian Duguay. În rolurile principale sunt: Shirley MacLaine (Coco Chanel la vârsta senectuții), Barbora Bobuľová (Coco Chanel la tinerețe), Olivier Sitruk (Arthur „Boy” Capel), Sagamore Stévenin (Étienne Balsan), etc.
Deși în film este redată doar o parte din viața creatoarei de modă, scenele importante și oamenii pe care i-a întâlnit nu au fost decât trepte mai abrupte sau mai line care au ajutat-o să pună bazele unei mărci cunoscute și astăzi în întreaga lume. Prin viața complicată pe care a avut-o (sărăcia din familie, greutățile de la orfelinat, rigorile proprietarei magazinului la care se angajase, declanșarea Primului Război Mondial), Gabrielle Chanel a devenit o femeie sigură pe ea, a avut curaj să spună ce gândește și nu a ezitat să schimbe mentalitățile învechite. Atât Barbora Bobuľová, cât și Shirley MacLaine dau viață unei femei îndrăznețe (în modă și în propria-i existență), care știe să folosească ironia și sarcasmul la momentul oportun și preferă să își ia destinul în propriile mâini, în loc să facă anumite compromisuri, pentru a demonstra că o femeie poate construi o afacere de succes fără prea mult ajutor din partea bărbaților. Deși s-a impus greu în industria modei timpului, Chanel nu a renunțat să creadă în visul ei și să creeze pălării și haine de bun gust din materiale ieftine și ușoare.
Un exemplu concludent de ironie și de autoironie a protagonistei este secvența în care o doamnă din înalta societate o întrebă de unde a cumpărat pălăria neobișnuită pe care o purta, iar tânăra răspunde: Casa Chanel din Paris; însă afacerea încă era la stadiul de vis. Deși este privită ca o ciudățenie a naturii de către societatea franceză conservatoare a începutului de secol XX, pentru că are neobrăzarea de a purta pantaloni, o pălărie aparent bărbătească sau haine care îi pun în valoare liniile corpului, Chanel îi tratează pe toți cu nonșalanță.
Dacă Étienne o răsfață ca pe o prințesă și îi oferă lui Coco o viață plină de opulență și de petreceri simandicoase, el nu o impulsionează să își urmeze visul. Cel care o motivează pe Chanel să își continue pasiunea este industriașul englez Boy Capel, care observă cât de nefericită este iubita prietenului său. El chiar îi reproșează lui Balsan că inteligența lui Coco se irosește prin stilul de viață de la reședința sa. Tot Capel, prin natura sa generoasă, îi plătește datoriile lui Chanel și o ajută să-și deschidă primul magazin în Paris.
Pe lângă scenele legate de modă, de nașterea parfumului Chanel No. 5 și a brand-ului cu cei doi de C intersectați, îmi plac foarte mult și trecerile dinspre prezent spre trecut prin intermediul imaginilor alb-negru, care mă duc cu gândul la peliculele de la începutul cinematografiei. Cât privește latura romantică a filmului, cel mai frumos moment pentru mine este scena de tango, în care Chanel dansează pe rând atât cu Étienne cât și cu Boy, pe fondul ploii torențiale de afară. Simbolistica este foarte sugestivă aici, deoarece Coco este atrasă de ambii bărbați, iar felul în care francezul și englezul se măsoară din priviri denotă rivalitatea dintre cei doi. 
În final, cred că ar trebui să îi mulțumim lui Coco Chanel pentru câteva modificări esențiale aduse modei, care au modernizat vestimentația femeilor și au făcut-o comfortabilă: eliberarea din monstruosul corset, scurtarea fustei până la genunchi, introducerea costumelor din jerseu, the little black dress ș.a. Vizionare plăcută!
by Alina Andreea Cătărău
[…] nu mă pot limita doar la unul: „Gardienii destinului”, „Fantoma din Monte Carlo”, „Coco Chanel”, „The Queen”, „The White Masai”, „Seven Blood Orchids”, „Bitter Moon”, „Fata […]