Balerca de Amontillado

February 20, 2014

Mă întorc mereu cu plăcere la Poe, este unul dintre scriitorii mei preferați și colegii mei știu asta foarte bine. Voi reveni și cu alte ocazii asupra povestirilor lui, dar acum vreau să vorbesc doar despre Balerca de Amontillado.

edgar allan poeNu vreau să mă opresc neapărat asupra unor păreri… să le spunem oficiale. Cei care l-au citit pe Poe nu mai trebuie convinși; dar de ce ar dori să-l descopere noi cititori? Păi, de ce nu? Adevărat că nu aș recomanda textele lui chiar oricui, mai ales celor prea tineri. Și nu numai; cunosc destule persoane care nu apreciază macabrul găsit din belșug în aceste short-stories… și nici faptul că protagonistul este la urma urmei un criminal.

Revenind. În cazul în care nu cunoașteți subiectul textului, vă pot spune că veți fi purtați într-un oraș italian, în timpul carnavalului. Vom întâlni doar două personaje: Montresor, antagonistul care ocupă rolul protagonistului, și Fortunato, un aristocrat deloc norocos și victima în acest caz. Care e vina lui? Dacă e să dăm ascultare argumentelor lui Montresor, Fortunato trebuie să fie pedepsit deoarece i-a adus injurii personajului principal. Ceva adevăr s-ar putea să existe, doar că nu putem ști în ce măsură; singura perspectivă la care avem acces este cea a lui Montresor, deja destul de necreditabil, dacă ne gândim că el se confesează (nu știm cui) abia la cincizeci de ani după săvârșirea faptei. Pe scurt, este prezentat modul în care Montresor se răzbună pe Fortunato.

Dacă-l cunoaștem cât de puțin pe Poe, nu avem nici cea mai mică dificultate să ghicim care va fi deznodămândul, dar asta nu înseamnă că nu vom sta cu sufletul la gură până la ultimul cuvânt. Nu aș putea spune cu exactitate de ce; de altfel, la prima lectură nici nu am stat să analizez textul în detaliu. Desigur, odată ce începem să citim printre rânduri, descoperim mult mai multe sensuri și mesaje, ceea ce nu înseamnă că nu putem petrece câteva minute în compania textului doar pentru că ne dorim o lectură bună și atât.

Am fost plăcut surprinsă să aflu că Poe a fost unul dintre susținătorii principiului art for arts sake… și a ideii că scopul suprem al artei trebuie să fie frumusețea. Cu alte cuvinte, arta și ceea ce este perceput ca moralitate sau didacticism nu ar trebui să apară în aceeași frază. Ceea ce se și întâmplă cu The Cask of Amontillado: binele (sub orice formă am vrea noi să-l vedem) nu învinge, crima nu e nici pedepsită, nici văzută ca fiind ceva de neiertat (e un mod de a spăla onoarea unei familii vechi), pe scurt, nu vedem nici urmă de moralitate aici. În cel mai bun caz, putem spune că e un exemplu de „cum să manipulezi oamenii, versiunea prescurtată”.the cask of amontillado

Ar fi fost interesant dacă textul ar fi fost de fapt un roman. Poate atunci am fi putut spune despre personaje că sunt rotunde. Așa, deși sunt fascinante – ce-i drept, mai mult Montresor, mereu calm, rece și calculat – nu surprind prin nimic. Și totuși acest aspect nu e un minus; știm cam ce urmează, și reacțiile personajelor sunt perfect previzibile în situația dată, dar nu poți să nu te înfiori pe măsură ce te apropii de final. Plus că e interesant să ai acces la mintea unui om care-și recunoaște crima cu nonșalanță. Există multă duritate în spatele cuvintelor care curg într-un ritm aproape perfect: suficient de alert pentru a te face să uiți să respiri, dar fără a părea precipitat.

Un mic sfat înainte de final: citiți povestea păstrându-vă mintea deschisă; e teribil de frumoasă și trebuie judecată ca o operă de artă, nu ca un potențial model de urmat. Nu ar mai fi Poe dacă nu ar șoca.

Audiobook

by Elena Atudosiei

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *