Volumul Apaosuri – scris de Cătălin-Mihai Ștefan și apărut la editura Ideea Europeană – a ajuns în mâna mea cu câteva zile înainte să aibă loc lansarea de la Avant-Garde de anul trecut. Am fost mai mult decât surprinsă să văd cât de scurt e și nu mi-a trebuit mult să-l parcurg pe tot. Nu prea citesc poezii; dacă am de ales, mă îndrept mai mereu către romane. Faptul că privirea mi s-a oprit asupra versurilor așternute pe hârtie de autor a fost o întâmplare fericită și nu o regret.
Să începem cu titlul care nu dezvăluie foarte multe despre ceea ce urmează. Apaosul (sau paos) este un termen ce ține de religia creștină, fiind strâns legat de ritualul înmormântării. Din fericire, nu este vorba neapărat despre o moarte propriu-zisă, ci despre finalul unei etape fermecătoare din viața omului: copilăria. Suntem martori la înmormântarea unei lumi în care, odată părăsită, nu mai avem acces decât prin intermediul unor amintiri mai mult sau mai puțin vagi.
Tema principală a poemelor din Apaosuri este universul copilăriei, cu jocuri și vise, zgomote și arome, părinți și prieteni. Cum însuși autorul afirmă, textele își au rădăcina în propriile lui experiențe, cititorul având astfel oportunitatea să cunoască atât poetul, cât și omul.
Am mai spus-o și repet: cred că e nevoie de mult curaj din partea cuiva să rupă o parte din propriul suflet și să o lase la îndemâna oricui. Recunosc că, văzându-mă cu cartea în mână, mi-a fost teamă că voi fi dezamăgită de ceea ce urma să citesc. Dar nu a fost așa. Da, m-am uitat un pic ciudat la unele poezii, dar la final nu am avut nici cea mai mică problemă să trec peste etichete, să pășesc în universul descris… și de acolo în lumea propriei copilării.
Nu durează mult să parcurgi cartea de la un capăt la altul. O singură „ședință” ar fi suficientă (deși nu aș sfătui pe nimeni să încerce asta). Vom descoperi în ea diferite stări pe care le încearcă cel ce a fost cândva copil. Unele poeme atrag mai mult decât altele, dar cred că toți cititorii (sau măcar majoritatea) vor fi emoționați de modul în care este prezentată imaginea mamei: o icoană purtată mereu în suflet. Ea… inimama.
„Cătălin-Mihai Ştefan a reuşit să scrie o carte tulburătoare despre avatarurile unei identităţi în curs de revelare. Poemele sale, imagini fulgurante ale memoriei, sunt ofrande aduse unui timp deja trăit, mici lumi dispărute care îşi cer dumicatul de pâine şi linguriţa de vin. Ce am fi fără amintiri, ce ar fi amintirile fără noi cei de acum… Puzzle-ul acestor „istorii” personale prinde contur abia după ce lucrurile nespuse încep să se acumuleze şi să fie la fel de prezente ca şi acelea rostite cu apăsare. După un debut onorabil, Muza avatarului (2005), Cătălin-Mihai Ştefan revine în poezie cu un volum cât se poate de convingător, alăturându-se astfel, celor mai buni poeţi ai celui de-al doilea val douămiist.” (Şerban Axinte)
„Apaosuri este volumul de poeme care te contaminează cu multă candoare, cu un limbaj care te obligă să te copilăreşti până acolo, încât să conştientizezi că de fapt fiecare etapă a vieţii nu are să însemne decât încă un pas de şotron. Poetul divulgă, într-o manieră inedită, aromele şi energiile copilăriei postsocialiste. Altfel spus, Apaosuri este volumul unor holograme lirice pe care poetul, inspirat, ni le aduce în acest postmodernism natural-robotizat. Cred că prin acest volum autorul îşi câştigă, la propriu, locul binemeritat în peisajul poeziei 2000+.” (Paul Gorban)
by Elena Atudosiei
